Eagle Eye Cherry: „Iubesc să fiu un anonim”

De: Mia Nicolescu / 30.11.2012, 13:00
Eagle Eye Cherry:
Interpretul hit-ului "Save Tonight", Eagle Eye Cherry, ne-a mărturisit că perioada în care a decis să intre în normalitate și să își refacă prieteniile a fost cea în care s-a simțit cel mai bine.

În momentul în care mi-am făcut lista cu artiștii pe care aș vrea să îi întâlnesc, recunosc că Eagle Eye Cherry nu se regăsea printre aceștia. Dar nu pentru că nu mi-aș fi dorit sau pentru că atunci când eram mică nu îi fredonam hit-ul „Save Tonight”, ci pentru simplul fapt că mi se părea aproape imposibil. De unde să îl iau eu pe Eagle Eye Cherry, artistul în vârstă de 41 de ani?

Ei bine, cei care se ocupă de celebrul show „Vocea României” mi-au și ne-au făcut o adevărată surpriză, atunci când au anunțat că în platoul lor va poposi nimeni altul decât cel care îmi dădea o stare de bine în 1997.

eagle eye cherry – save tonight de pe tare.ro

Fericit că nu a participat el la „Vocea României” și nu a fost nevoie să fie chiar el judecat, Eagle Eye Cherry a fost prezent a doua zi, miercuri, în emisiunea lui George Vintilă, de la Pro FM. Atunci a fost momentul în care am avut ocazia să îi pun personal câteva întrebări.

Discret în ceea ce privește viața lui personală, artistul de origine suedeză a dezvăluit că are o fetiță în vârstă de doi ani, pe nume Daisy, ea reprezentând motivul pentru care se întoarce acasă cu drag și nu mai pierde vremea pe drumuri, așa cum o făcea când era un tânăr muzician fără obligații.

Eagle Eye Cherry provine dintr-o familie de muzicieni, de aceea și-a dorit să facă ceva diferit. Așa că a urmat cursurile de actorie, unde a fost coleg cu celebra Jennifer Aniston. Însă, a renunțat în momentul în care a realizat că nu poate deține control total asupra muncii.

Pentru anul care urmează, interpretul hit-ului „Save Tonight” pregătește un turneu și sperăm noi să includă și Bucureștiul pe listă, iar faptul că în decembrie 2012 se așteaptă sfârșitul lumii nu îl face să își schimbe planurile.

„Nu cred în sfârșitul lumii, dar cred că dacă o să ne mai ducem mult în jos o să existe un sfârșit”, ne-a declarat artistul. Mai mult, spune că pe 21 decembrie o să facă liniștit cumpărăturile pentru Crăciun și probabil o să se uite pe fereastră ca să se asigure că lumea este încă acolo.

Eagle Eye Cherry

Eagle Eye Cherry

Apropo.ro: De ce îți este teamă?

Eagle Eye Cherry: Nu mă tem atât de mult. Sunt ok cu moartea, însă acum, fiind tată, mă îngrijorez pentru siguranța fiicei mele. Asta ar fi cea mai mare frică, că ar putea să i se întâmple ceva rău ei. Ar fi foarte greu!

Apropo.ro: Pentru ce îi ești recunoscător lui Dumnezeu?

Eagle Eye Cherry: Sunt recunoscător unei puteri, nu știu exact dacă este Dumnezeu, dar știu că este ceva mai mult. Ambii părinți au părăsit lumea aceasta și știu că mă veghează de acolo de unde sunt. Prin urmare, sunt recunoscător în fiecare zi pentru că sunt aici, în lumea asta, și pentru miracolul vieții.

Apropo.ro: Își poți descrie viața în trei cuvinte?

Eagle Eye Cherry: No. (n.r.: râde) Very, very good!

Apropo.ro: Ai vreun regret?

Eagle Eye Cherry: Am câteva. Regret că m-am maturizat prea repede și pentru că am devenit responsabil de tânăr. În afara școlii, eu îmi plăteam facturile. Am devenit repede un om matur. Mi-aș fi dorit să o iau mai ușor, să călătoresc și să fiu puțin vagabond pentru o vreme, înainte să devin responsabil. Te așteaptă o viață întreagă plină de responsabilități, așa că nu trebuie să te grăbești, relaxează-te și bucură-te de fiecare zi.

Apropo.ro: Spune-ne trei lucruri pe care nu le (prea) știe lumea despre tine!

Eagle Eye Cherry:

1: Iubesc să joc fotbal. Am început să joc târziu, însă în New York este ok pentru că acolo oamenii nu prea sunt pasionați de fotbal, ei joacă baseball și baschet, așa că întâlnesc persoane de altă naționalitate cu care practic sportul. Fotbalul este o modalitatea de a cunoaște diferiți oameni din toate colțurile lumii. A devenit un hobby să cunosc oameni noi.

2: Îmi place să gătesc.

3: Iubesc să fiu anonim. În perioada în care am luat o pauză de la muzică am realizat că prietenii și viața mea socială nu mai existau. Oamenii încetaseră să mă mai sune pentru că știau că nu sunt acasă. Atunci mi-am zis că a venit vremea să stau acasă pentru o perioadă și să intru în normalitate, așa că am început să intru în anonimat. Ca artist, ești satisfăcut că lumea te recunoaște, dar îmi place la fel de mult să fiu un necunoscut. Să fiu „One In A Million”, cum se numește una dintre piesele de pe albumul meu.

Apropo.ro: Vorbind despre industria muzicală din ziua de astăzi, ce părere ai despre Nicki Minaj și Justin Bieber, doi dintre cei mai căutați artiști la ora actuală?

Eagle Eye Cherry: (n.r.: râde) Nu i-am ascultat prea mult. Bieber cântă foarte bine, am auzit că are o voce bună și că este foarte talentat. În zilele noastre totul este foarte curat, este perfect. Toți sunt niște profesioniști, s-a dus vremea rock’n’roll, nu prea mai există acel stil de viață. Este bine, dar uneori îmi lipsește. Acum interesul se îndreaptă spre cine cu cine se cuplează. Este o lume grea afară și trebuie să faci orice să stai în top.