El e cel mai frumos actor din Turcia

De: Alexandra Necsoiu / 09.08.2017, 16:10
El e cel mai frumos actor din Turcia
Unul dintre cele mai de succes staruri din Turcia vine, din 14 august, la Happy Channel, într-o super-producţie, cu o distribuţie de excepţie! Telespectatorii îl pot urmări pe Kıvanç Tatlıtuğ, de luni până joi, de la ora 20.00, în cel mai nou blockbuster turcesc – “Brave and Beautiful” (“Iubire şi răzbunare”).

La 34 de ani, Kıvanç Tatlıtuğ este unul dintre cei mai în vogă actori din Turcia ai momentului. S-a născut pe 27 octombrie, în Adana (sudul Turciei), acolo unde a crescut alături de familia sa.  A urmat Liceul Yenice CAG, iar aici şi-a descoperit o mare pasiune: baschetul.

Kıvanç Tatlıtuğ – actor principal al noului blockbuster turcesc , “Brave and Beautiful” (“Iubire şi răzbunare”) se poate mândri şi cu o carieră în modelling, care i-a adus distincţii demne de invidiat.

Totul a început în urmă cu 16 ani, atunci când mama lui l-a îndrumat să urmeze o carieră în lumea modei. Tot ea a fost cea care a trimis fotografii cu el la diverse agenţii, iar de aici a mai fost doar un pas până când Kıvanç Tatlıtuğ s-a făcut remarcat.

A fost numit “Best Model of Turkey” (2002) şi “Best Model of the world”, iar de-a lungul timpului, şarmul şi popularitatea i-au adus apelativul de Brad Pitt al Orientului Mijlociu.

De asemenea, actorul a fost ales cel mai sexy bărbat din Turcia, în urma unui sondaj realizat în iulie 2009.

Ultimul serial în care joacă, “Brave and beautiful” (“Iubire şi răzbunare”), s-a bucurat de un succes răsunător, ajungând să cucerească fanii de pretutindeni. În România, celebra producţie va fi difuzată, din 14 august, de luni până joi, de la ora 20.00, în exclusivitate la Happy Channel. Drama “Brave and Beautiful”(“Iubire şi răzbunare”) spune povestea imposibilă de dragoste dintre Suhan (Tuba Büyüküstün) şi Cesur (Kıvanç Tatlıtuğ). Războiul dintre familiile celor doi protagonişti a luat naştere cu ani în urmă, când tatăl şi bunicii lui Cesur au fost ucişi de Tahsin Korludag, tatăl frumoasei Suhan (Tamer Levent). Tragedia a împins-o pe mama lui Cesur într-o cruntă depresie. Drama familiei sale îl determină pe Cesur să nu ţină cont de nimic atunci când vine vorba să-i răzbune pe cei dragi, nici măcar de sentimentele sale.