El este cel mai râvnit burlac din lume

De: Nicoleta Nicolae / 11.12.2015, 15:00
El este cel mai râvnit burlac din lume
Prinţul Harry al Marii Britanii a fost desemnat cel mai râvnit burlac din lume şi a preluat acest titlu de la starul hollywoodian George Clooney, informează contactmusic.com.

George Clooney a deţinut titlul de cel mai râvnit burlac din lume timp de trei ani consecutivi, într-un sondaj realizat anual de Crown Clinic din Manchester.

Starul hollywoodian nu a mai fost inclus în sondajul din acest an, deoarece s-a căsătorit, în septembrie 2014, cu avocata britanică Amal Alamuddin.

Prinţul Harry, în vârstă de 31 de ani, a ocupat primul loc, depăşindu-i pe Zayn Malik, fost membru, în vârstă de 22 de ani, al grupului One Direction, clasat pe poziţia a doua, şi pe actorul Leonardo DiCaprio, în vârstă de 41 de ani, clasat pe locul al treilea.

Sursa: Mediafax