Ele sunt primele vedete din România care şi-au pus silicoane FOTO

De: Cătălina Matei / 19.03.2015, 08:00
Ele sunt primele vedete din România care şi-au pus silicoane FOTO
Se spune că Mihaela Rădulescu ar fi prima divă de la noi care ar fi apelat la bisturiu ca să îşi îmbunătăţească aspectul bustului.

Chiar Daniela Gyorfi spunea într-un interviu că Mihaela i-a luat-o înainte la acest capitol. Mihaela Rădulescu a recunoscut, însă, mult mai târziu că şi-a mărit sanii.

“Singura operaţie pe care mi-am făcut-o a fost o mărire de sâni, pentru că pe mine nu m-a înzestrat natura cu sâni mari. Datorită doctorului Constantin Stan… mă simt aşa de împlinită. Tot ce s-a mai scris despre aşa-zisele mele operaţii de scoatere a unor coaste sau intervenţii la pomeţi sau la picioare sunt lucruri false”, spunea acum câţiva ani Mihaela Rădulescu.

Anda Adam s-a “tunat” chiar înainte să pozeze în Playboy. „Pe acea vreme, mergeam foarte mult la sală şi începuseră să mi se dezvolte muşchii. La un moment mi-am dat seama că semănam, la piept, cu un bărbat, îmi pierdusem de tot feminitatea. Aveam două variante: să mă mai îngraş sau să-mi pun silicoane”, spunea mai demult Anda.

Jojo şi-a pus şi ea prima pereche de silicoane la începutul anilor 2000. În 2006, actriţa şi le-a schimbat pentru că îi expiraseră.

Jojo a fost operată chiar de soţul Monicăi Anghel, doctorul Andrei Carandino, care i-a înlocuit implanturile vechi – cu garantie 5 ani – cu unele mai „performante” care nu trebuie schimbate timp de 10 ani.