Ele sunt urmașele lui Robin Hood: războinicele în roz din India

Apropo.ro / 27.11.2012, 18:30
Ele sunt urmașele lui Robin Hood:  războinicele în roz din India
Femeile din Bundelkhand, India, nu au nevoie de foța masculină pentru a le salva. Ele știu singure să se lupte, și o fac și bine.

Aproape 10.000 de femei din Bundelkhand, India, cu vârste cuprinse între 22 și plus 50 de ani, fac parte dintr-o bandă care se numește Gulabi. Femeile din bandă au învățat să se lupte singure pentru a se apăra de dușmani. Sun războinicele în roz pentru că aceasta este culoarea hainelor (sari) pe care le poartă și care înseamnă pentru ele viață.

Femeile din Gulabi sunt vigilente și au grijă ca în satul lor să nu se întâmple infracțiuni. Sunt mereu la datorie precum poliția.

Niciodată nu ies în cercetare neînarmate, ci poartă un băț tradițional – Lathi, cu ajutorul căruia se apără și bat când este cazul.

Regiunea Bundelkhand din India este una suprapopulată, iar oamenii de aici încearcă să lupte împotriva unui sistem corupt, cu hoți, bandiți și violențe care le distruge viețile.

banda Gulabi

Războinicele Gulabi

Regina Banditelor din India, Phoolan Devi, a avut grijă ca lucrurile să se desfășoare ca la carte, iar fetele din banda ei să își facă treaba. Timp de doi ani a ocupat poziția de lider, timp în care locuitorii nu au avut probleme și i-au acordat respectul lor.

Acum „gașca de fete” este condusă de Sampat Pal Devi, în vârstă de 47 de ani, care este comparată deseori cu figura legendară Rani Laxmibai, Regina de Jhansi.

Banda Gulabi este suținută puternic de localnici, oficialitățile le-au oferit un spațiu ca și birou. Femeile din această bandă sunt adevărate războinice neînfricate, de care bărbații nu se pot atinge.

În urmă cu câteva luni, o femeie din casta lor a fost răpită. Poliția nici măcar nu a înregistrat cazul. Localnicii care au protestat au fost arestați.

Ca o furtună au intervenit războinicele în roz care au intimidat ofițerii de poliție. Ele au cerut să fie eliberați arestații pe nedrept.

Femeile Gulabi au reușit prin forțe proprii să distrugă o rețea ce distribuia ilegal cereale, care ar fi trebuit să ajungă la oameni, plus alte fapte brave. Ele ar putea fi numite urmașele lui Robin Hood din India.