… Ele, vedetele, și noi, anonimii

Apropo.ro / 28.11.2005, 11:50
... Ele, vedetele, și noi, anonimii
Lumea nu se mai împarte doar în bogați și saraci. Lumea se împarte și în vedete și anonimi! Ce mare descoperire am facut! Vedetele. Se chinuie toata ziua cu diete, gimnastica, stiliști de toate felurile și marimile, citesc înfrigurate articole de


Lumea nu se mai împarte doar în bogați și saraci. Lumea se împarte și în vedete și anonimi! Ce mare descoperire am facut!

Vedetele. Se chinuie toata ziua cu diete, gimnastica, stiliști de toate felurile și marimile, citesc înfrigurate articole de scandal, nu mai pot cumpara liniștite un kil de cartofi ca lumea de la piața le arata cu degetul. Într-o zi am vazut-o la tv pe Lili Sandu chinuita cu bestialitate de antrenorul personal. Atunci m-am lamurit: vedetele feminine suplinesc armata cu sala de fitness! Cat poate sa îndure un om pentru imagine (ma rog, aici mai intervine și o alta problema: cat a îndurat Stelea?)! Cum o fi sa muncești aplicat, ca la un job normal, doar ca sa arați bine! Lili Sandu nu muncea, era, cred, la antrenament pentru forțele speciale. Gluma absolut sadica perfecta ar fi, cand va întalniți cu ea, sa-i spuneți: Buna, Lili, ce faci? Hey, dar ai facut puțina burtica!… Buun, deci, în mare asta înseamna sa ai grija de imagine. Bineînțeles, sunt vedete care nu sunt mari doar pentru „look”, dar va asigur (cunosc cațiva!) ca, oricat de inteligenți, oricat de nepasatori, mai devreme sau mai tarziu traiesc din plin aceasta obsesie…

Ceilalți. Anonimii, oamenii fara talente speciale, contributorii discreți la mersul lucrurilor… Sa-i numim generic „noi”. Poate mai dam pe la sala, dar sigur am arunca cu greutațile dupa antrenor daca ar începe cu instrucție ca pe front. Din cand în cand ascultam vocea conștiinței și mai ținem un mic regim, unul mic! Ne mai luam eventual inima-n dinți și încercam chiar sa mai pierdem din burta de dragul hainelor și de dragul economiei… Ne place mancarea nesanatoasa, o savuram, nu avem stresul ieșitului în lume cu tipi și tipe mult prea pretențioși. Nu avem nici un stres aiuristic. Doar din alea adevarate…

Nu prea înțeleg toata istoria asta cu „vreau sa fiu vedeta!” care-i bantuie mai ales pe adolescenți. Ma refer mai ales la acele vedete la care lookul e totul. De ce li se pare unora dintre noi munca pentru corp, pentru look mai puțin grea decat munca „pura și simpla”? În plus, vedetele sunt carne de tun pentru noi toți, pentru barfe, ironii, de ce sa vrei sa schimbi situația placuta a noastra, a anonimilor!? Dragi împatimiți de vedete, cautați sa ieșiți din zodia lookului.

Costi Rogozanu ([email protected])

Tags: