Elena Merișoreanu, la un pas de divorț

De: Mia Nicolescu / 19.11.2012, 09:32
Elena Merișoreanu, la un pas de divorț
Repetatele și îndelungatele sale plecări cu ansamblurile folclorice din care făcea parte au adus-o la un pas de divorț, când Elena Merișoreanu și soțul său aveau deja două fete împreună.

Cafeneaua Showbiz Report a constituit pentru Elena Merișoreanu un cadru propice destăinuirilor, astfel că îndrăgita cântăreață de muzică populară i-a făcut Mariei Simion mărturisiri picante despre tumultoasa sa viață, atât profesională, cât și personală.

Repetatele și îndelungatele sale plecări cu ansamblurile folclorice din care făcea parte au adus-o la un pas de divorț, când Elena Merișoreanu și soțul său aveau deja două fete împreună. Artista a recunoscut că cea care i-a stăvilit dorința de a se despărți a fost nimeni alta decât mama sa. Femeie simplă, crescută la țară, mama cântăreței a reușit să o convingă că fetele sale au nevoie și de un tată.

Elena Merișoreanu

Elena Merișoreanu a mai destăinuit că mama sa, prin cadoul simbolic pe care i l-a făcut la nuntă (un bibelou reprezentând o trăsură cu doi cai, ale cărei hățuri erau ținute în mână de o femeie), a dorit să-i insufle acesteia dorința de stabilitate și întelegere în familie, iar în momentele grele în care a dorit să întrerupă relația cu soțul ei, și-a adus aminte mereu de învățăturile mamei.