Eliberat, după ce a așteptat 30 de ani scaunul electric!

De: Marian Andrei / 12.03.2014, 16:30
Eliberat, după ce a așteptat 30 de ani scaunul electric!
Un american care fusese condamnat la moarte, în urmă cu 30 de ani, a fost eliberat recent din închisoare, după ce Instanța a probat că nu este vinovat de crima pentru care fusese acuzat.

Glenn Ford, acum în vârstă de 64 de ani, a fost inculpat în 1983 pentru uciderea Isadorei Rozeman, găsită împușcată în spatele tejghelei magazinului său de bijuterii.

Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?

În 1984, un juriu compus în exclusivitate din albi, l-a condamnat pe Ford, care ocazional lucra pentru Rozeman, la pedeapsa capitală, prin electrocutare.

În toți acești ani, Ford a susținut că este nevinovat și a făcut o mulțime de apeluri la pedeapsa primită, dintre care majoritatea au fost refuzate.

Glenn Ford, un afroamerican născut în California, a fost condamnat la moarte de un juriu format exclusiv din albi

În 2000, Curtea Supremă din Louisiana a ordonat o audiere referitoare la afirmațiile lui Ford potrivit cărora procuratura a „neglijat” probe referitoare la doi frați, Jake și Henry Robinson, care inițial fuseseră declarați suspecți.

În anii care au urmat, Tribunalul a căutat probele cerute de de Ford și a descoperit un martor care a declarat că Jake Robinson ar fi mărturisit că el a ucis-o, de fapt, pe Isadora Rozeman.

În urma noilor probe, procurorii au ordonat, săptămâna trecută, eliberarea lui Ford și au anulat condamnarea la moarte a acestuia, în motivare specificându-se că „dacă toate aceste probe ar fi fost luate în calcul, Ford nu ar fi trebuit nici măcar arestat în acest caz”.