Eliminare neaşteptată în primul battle “Chefi la cuţite”: un concurent din echipa albastră, nevoit să iasă din concurs

Apropo.ro / 29.05.2018, 13:01
Eliminare neaşteptată în primul battle “Chefi la cuţite”: un concurent din echipa albastră, nevoit să iasă din concurs
Luni seară, cele trei echipe din sezonul de poveste „Chefi la cuţite” au intrat în bucătărie pentru primul battle, iar emoţiile care au pus stăpânire pe concurenţi şi spiritele aprinse au dat naştere şi primelor ciocniri de orgolii. Ediţia a fost condimentată cu toate ingredientele necesare, preparate savuroase şi momente inedite, astfel încât cea mai iubită emisiune culinară a fost prima în preferinţele românilor.

Prima confruntare a adus cele trei echipe faţă în faţă cu o mare provocare, căci tema probei a fost una cu iz exotic. Tragerea la sorţi a stabilit cele trei ingrediente impuse şi specificul fiecărei farfurii: dacă echipa galbenă a gătit crocodil, ştrumfii jedi au dat gust cărnii de cangur, iar echipa verde a pregătit piton. Şi pentru că gustul neobişnuit al mâncării putea fi jurizat doar de invitaţi speciali, vedetele Asia Express au fost cele care au dat verdictul în proba savorii asiatice.

Cei 18 concurenţi s-au întrecut să gătească farfurii arătoase şi gustoase ţinând cont de indicaţiile celor trei chefi, dar orgoliile s-au inflamat şi fiecare dintre ei a ţinut să demonstreze că merită să se afle în competiţie. După 90 de minute în care au luptat cot la cot, cele trei echipe au trăit pentru prima dată presiunea aşteptării voturilor, căci banda ce a măcinat nervii timp de patru sezoane s-a întors în viaţa chefilor. Verdictul dat de foştii concurenţi ai celui mai dur reality show a clasat echipa verde în topul clasamentului cu 7 voturi, iar bucătarii lui Sorin Bontea au fost declaraţi câştigători în prima confruntare pe echipe.

Proba individuală i-a aruncat în focul competiţiei pe bucătarii din echipa galbenă şi pe cei din echipa albastră, iar înainte de dezvăluirea tematicii chefii Scărlătescu şi Dumitrescu le-au dat şi ultimele indicaţii. Ingredientele dezvăluite de Gina au fost cu dichis, căci duelul a impus ca fiecare să pregătească un preparat în compoziţia căruia să se regăsească nuci, alune, seminţe, sau fructe uscate, cu care concurenţii au putut da o savoare inedită preparatelor. Presiunea momentului i-a impins pe bucătari să pună pe bandă preparate impecabile, iar chefii au fost impresionaţi de standardul ridicat de sezonul acesta chiar de la prima jurizare din competiţie: „Ori ne e foame, ori farfuriile sunt bune! Mâncâm foarte mult din ele!”. Gabriel Mocanu din echipa albastră a reuşit să obţină şi punctajul maxim cu preparatul său, impresionându-i definitiv pe chefi: ,,Este una dintre cele mai bune farfurii pe care am putut să le gust în atâtea sezoane de farfurii. Mi-as dori foarte tare să fie de la mine!”, mărturisea Cătălin Scărlătescu.

Finalul serii a fost unul total neaşteptat. Deşi Elena Rus din echipa albastră a obţinut cele mai puţine puncte, nu ea a fost cea care a părăsit concursul. Julius Ponce Gutierrez a fost nevoit să iasă din competiţie din cauza unor circumstanţe la locul de muncă ce nu i-au permis să continue lupta alături de echipa albastră şi Florin Dumitrescu: „Avem o problemă! Julius trebuie să plece în această seară, fiindcă altfel riscă să îşi piardă locul de muncă…şi să fie expulzat din România”, a anunţat Gina Pistol, spre marele şoc al tuturor. Aşadar, ştrumfii jedi au rămas în cinci bucătari, iar din această seară vor lupta în minoritate, căci de la ora 20:00 pe Antena 1, urmează un nou battle tensionant din cea mai iubită competiţie culinară- “Chefi la cuţite”.