Ellie White a primit cadou de la George Vintilă o cască pentru schi

De: Mioara Tronaru / 03.02.2012, 12:03
Ellie White a primit cadou de la George Vintilă o cască pentru schi
După ce a aflat din presa de accidentul pe care l-a avut artista Ellie White la schi, Dj-ul ProFM George Vintilă, i-a pregătit acesteia o surpriză, asigurându-se că starea sănătăţii ei s-a îmbunătăţit şi că e în continuare dornică să practice acest sport.

El a cumpărat o cască de protecţie, care a fost personalizată cu sigla ProFM şi cu semnăturile şi urările tuturor DJ-ilor ProFM.
Ieri, cântăreaţa a venit în studioul ProFM împreună cu Doru, managerul şi iubitul ei şi a rămas foarte surprinsă de cadou. „Este foarte frumoasă şi abia aştept să o port pe pârtie. Vă mulţumesc pentru dedicaţii şi pentru semnături, astfel este cu siguranţă o cască unicat”, a declarat încântată artista, care a povestit şi cum a avut accidentul.

Ellie White„Am învăţat să schiez acum 4 ani, dar sunt încă începătoare, nu am mers în fiecare iarnă. Eram pe pârtie la Vatra Dornei, şi practic stăteam în plug. Insă un schior, să spunem mai experimentat m-a împins… puţin, astfel că m-am rostogolit de câteva ori. Mai tare a fost sperietura, mai ales că nu îmi mai simţeam partea dreaptă a corpului”, a povestit cântăreaţa. Insă acum e bine şi îşi doreşte să ajungă să exerseze şi pe o pârtie in Austria. „Noi ne-am gândit că dacă eşti hotărâtă să nu renunţi e bine să practici acest sport protejat şi noi să îţi oferim o iarna safe”, i-a spus George Vintilă în momentul înmânării căştii RED Hi Fi, care nu numai că face parte din ultima generaţie de astfel de produse, dar Ellie poate să aibă muzica cu ea peste tot, chiar şi pe pârtie pentru că obiectul permite şi instalarea în interior a unor căşti.