Elveția vrea o monedă paralelă: francul de aur

De: Marian Andrei / 23.05.2012, 11:30
Elveția vrea o monedă paralelă: francul de aur
Parlamentul de la Berna a început, ieri, dezbaterile referitoare la introducerea unei monede paralele, francul de aur, care ar avea rolul de a proteja economia elvețiană de criza financiară prin care trec țările din zona euro.

Potrivit propunerii, o monedă din aur va valora 5 franci actuali, adică 5,3 dolari. Introducerea noii monede nu va afecta „statutul” actualelor bancnote, care vor rămâne valuta oficială a confederației.

Inițiativa de a introduce francul din aur aparține celui mai mare partid din țară – Partidul Popular Elvețian, care susține în politica sa populismul de „dreapta”, și este parte a campaniei „O monedă sănătoasă”, dusă de acesta. Partidul Popular reflectă neîncrederea elvețienilor referitoare la zona euro și îngrijorarea privind cresterea inflației, arătând că francul elvețian nu este susținut decât de „promisiunile politicienilor și ale bancherilor„.

În acest moment, băncile sunt cele mai mari deținătoare de aur din Elveția. Partidul Popular vrea ca și populația să poată detine metalul prețios, prin intermediul noii monede, ceea ce ar stopa eventuala depreciere a francului „normal”.