Epica, primul headliner confirmat la Maximum Rock Festival 2015

De: Cătălina Matei / 15.12.2014, 12:06
Epica, primul headliner confirmat la Maximum Rock Festival 2015
În ultimii ani, Maximum Rock Festival a fost unul dintre cele mai aşteptate evenimente rock/metal din România, prezentând publicului concerte ale celor mai în vogă formaţii ale momentului. Iată că 2015 aduce o nouă ediţie a festivalului!

Dacă ediţiile anterioare s-au desfăşurat la sfârşitul lunii octombrie, pe 25-26.10 în 2013 şi pe 24-25.10 în 2014, anul viitor Maximum Rock Festival se va organiza în perioada 16-17.10, într-o nouă locaţie, centrală, care va fi anunţată în curând. Mai mult decât atât, avem deja confirmat primul headliner!

Este vorba despre formaţia olandeză EPICA (primul headliner confirmat official), una dintre cele mai iubite trupe de metal simfonic din lume! Epica a fost întemeiată în 2002 de către chitaristul Mark Jansen, după ce acesta a părăsit After Forever.

De la început, trupa s-a remarcat prin sound-ul deseobit, care depăşea limitele genului Symphonic, fiind mult mai complex şi original, şi prin prezenta fascinantă a solistei Simone Simons, considerată cea mai frumoasă muziciană de pe scenă metal.

Timbrul unic, delicat, melodic dar, în acelaşi timp, puternic al artistei a contribuit la crearea unui sunet trademark, care face formaţia recognoscibila de la primele note. Pe data de 23 martie 2013, Epica a sărbătorit aniversarea a 10 ani de activitate, pe parcursul cărora grupul olandez a lansat 6 albume de studio, a obţinut numeroase succese internaţionale (locul 1 în topurile din Olanda, locuri fruntaşe în Topul Billboard USA, un loc foarte bun în topurile din Japonia), a vândut un număr uriaş de discuri şi a câştigat respectul şi admiraţia criticii de specialitate.

Reviste prestigioase au numit formaţia Epică „revelaţia metalului simfonic şi o trupă care va demonstra că acest gen reprezintă mai mult decât melodie şi romantism desuet” (Metal Hammer), „o trupă minunată care amestecă în mod absolut fără precedent muzica clasică, metalul gotic şi opera” (Revolver) şi „singura trupă de metal gotic/simfonic capabilă să te poarte într-o altă lume” (Orkus).

Componenţă Epica:
Mark Jansen – chitara ritmică, voce (2002–prezent)
Coen Janssen – clape, sintetizator, pian (2002–prezent)
Simone Simons – voce (2003–present)
Ariën van Weesenbeek – tobe (2007–present)
Isaac Delahaye – chitară, backing vocals (2009–present)
Rob van der Loo – bas (2012–present)

Discografie:
The Phantom Agony (2003)
Consign to Oblivion (2005)
The Divine Conspiracy (2007)
Design Your Universe (2009)
Requiem for the Indifferent (2012)
The Quantum Enigma (2014)

Epica va reveni la Bucureşti unde va susţine un recital special în calitate de headliner la Maximum Rock Festival 2015, cel mai mare fest indoors din România şi evenimentul metal must-see al toamnei la Bucureşti.

Maximum Rock Festival se afla la cea de-a treia ediţie, primele două reprezentând succese răsunătoare.

Iată ce au spus formaţiile care au luat parte la Maximum Rock Festival 2014 despre eveniment:

„Adorăm România pentru că toată lumea este atât de primitoare. La Maximum Rock Festival 2014, am găsit o echipă tânără, profesionistă, devotată şi plină de intenţii bune. Ne-am simţit ca acasă şi totul a mers ca uns. Speram să revenim curând la acest eveniment” – (Dark Tranquillity)

„Evergrey se bucura ori de câte ori are ocazia să cânte la Bucureşti, pentru că ştie că va găsi un public excepţional. Maximum Rock Festival 2014 ne-a confirmat acest lucru. Ne-am distrat foarte bine şi cred că a fost unul dintre cele mai reuşite concerte din turneu. Este mereu o plăcere să cântăm la Bucureşti!” – (Evergrey)

„Am adus metalul nostru savuros şi întunecat în România şi nu am fost dezamăgiţi. Maximum Rock Festival, eşti de excepţie! Ne revedem anii următori!” – (Tristania)

Pe măsură ce trece timpul, Maximum Rock Festival se dovedeşte a fi unul dintre evenimentele de căpătâi din zona rock/metal din România şi devine un show cu tradiţie. Ediţia din 2015 promite să fie şi mai curajoasă decât precedentă, reunind pe scenă cele mai iubite formaţii străine ale momentului, dar şi formaţii româneşti iubite.

BILETE

Pentru ediţia din 2015 a festivalului se pun în vânzare bilete (valabile pentru ambele zile de festival) la următoarele preţuri:


89 lei / 20 euro primele 100 de bilete – disponibile numai prin PayPal sau direct de la sediul Maximum Rock România.
99 lei / 22,5 euro următoarele 250 de bilete
110 lei / 25 euro următoarele 500 de bilete
125 lei / 28,5 euro restul biletelor
135 lei / 30,5 euro pentru biletele achiziţionate în perioada festivalului
250 lei / 56,5 euro bilete VIP – 30 buc (meet & greet + afiş + pachet cu material promoţionale) – disponibile numai prin PayPal şi direct de la sediul Maximum Rock România.

Biletele (valabile pentru ambele zile de festival) pot fi achiziţionate (începând cu data de 16.12.2014) şi din reţeaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Carturesti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro), PayPal sau direct de la sediul Maximum Rock România.

Pagina web oficială a evenimentului poate fi accesată AICI.

Pagina de Facebook a evenimentului poate fi accesată AICI