”Este cea mai puternică grupă de fete din istoria X Factor!”

De: Alexandra Necsoiu / 31.10.2018, 11:08
”Este cea mai puternică grupă de fete din istoria X Factor!”
Delia, Horia Brenciu, Ştefan Bănică şi Carla’s Dreams şi-au făcut echipele pentru Bootcampul din cel de-al optulea sezon ”X Factor”. Vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, grupa de fete sub 24 de ani intră prima în Bootcamp, alături de mentorul Ştefan Bănică.

Fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenţi şi să îi aşeze pe cele patru scaune pe care aceştia le vor avea la dispoziţie pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc, ci poate fi oricând ridicat dacă mentorul grupei consideră că altcineva a fost mai bun, astfel că tensiunea va fi la cote maxime până în ultima clipă.

”Este cea mai puternică grupă de fete din istoria X Factor! Toate au primit la audiţii 4 de DA, iar ca valoare au fost peste alte 27 de fete cu acelaşi rezultat. Nu a fost uşor să formez această grupă”, a mărturisit mentorul Ştefan Bănică.

Iată cine sunt membrele grupei lui Ştefan Bănică:

Anda Ioana Arsintioaia Cheche are 14 ani,  este din Bucureşti şi a fost crescută de părinţii săi adoptivi după ce mama biologică a abandonat-o în spital, imediat după naştere. La audiţii, Anda a ridicat juriul şi publicul în picioare, după ce a interpretat într-un mod original piesa ”Seven Nation Army”. ”Eşti bombă cu ceas. Am crezut că sunt la un concert. Ai maturitate, senzualitate în a cânta. Cu astea te naşti, nu te învaţă cineva”, i-a spus Ştefan Bănică. În ciuda emoţiilor sale, Anda a trecut mai departe cu patru de ”Da” din partea juraţilor.

La doar 14 ani, şi Cojocaru Daria, din Craiova, a reuşit să obţină aprecierea juriului printr-o interpretare curajoasă, pe ritmurile unei piese rock, ce i-a pus în valoare vocea matură. ”Eşti excepţională! Bravo!”, a zis Ştefan Bănică după ce a ascultat-o prima dată, în timp ce colegii săi au căzut de comun acord că Daria trebuie să treacă în etapa următoare cu 4 de DA.

”Cred că X Factor mi-ar demonstra că trebuie să am mai multă încredere în mine pe plan muzical”, a fost motivul pentru care Isabela Pampărău a decis să se înscrie la casting. Aceasta în condiţiile în care după ce în trecut a câştigat sezonul patru al emisiunii ”Next Star”, succesul ei a venit cu preţul pierderii unor prieteni şi cu multe replici răutăcioase la adresa ei. ”Eşti minunată, iar cei care au comentat sunt surzi, nu se poate!”, a spus Delia. ”Copiii aceştia trebuie ajutaţi pentru că ei citesc pe undeva comentarii şi sunt afectaţi, din păcate!”, a mai spus jurata, care împreună cu ceilalţi trei colegi ai săi i-au oferit Isabelei 4 voturi pozitive la audiţii.

La doar 18 ani, Mălina Ciarnău a impresionat juriul încă din momentul în care a păşit pe scenă la audiţii, prin apariţia sa unică, non-conformistă. Cu toate acestea, nu doar atitudinea i-a fascinat pe specialiştii X Factor, ci şi vocea sa matură, tehnică, pusă în evidenţă de o baladă cunoscută din coloana sonoră a unui film. “Ne-ai dat clasă!”, a afirmat Horia Brenciu, chiar înainte de a-i acorda un DA cu toată încrederea. De aceeaşi părere au fost şi colegii săi de la masa juriului, care au fost fascinaţi de fineţea Mălinei, dar şi de încrederea cu care aceasta a reuşit să marcheze o audiţie de succes: ”E făcută pentru X Factor, pentru scenă!”, au mărturisit toţi.
           

Bianca Moccia are 15 ani, vine din Italia, unde a ajuns în semifinala Sanremo pentru copii, şi spune că a venit la X Factor în România pentru că îşi doreşte să fie cunoscută pe plan international. ”Eşti foarte frumoasă, ai o voce extraordinară şi extrem de matură pentru vârsta ta. Eu nu ştiu de unde ai această ştiinţă de a cânta la 15 ani”, i-a spus Ştefan Bănică adolescentei care a reuşit în etapa audiţiilor să impresioneze pe toată lumea cu talentul său, primind astfel, patru de DA.
Spela Jezovsek este o frumoasă tânără de 18 ani şi a venit din Slovenia. Ea a declarat că în ţara ei nu există X Factor şi îşi dorea foarte mult să participle. Spela a cucerit atât publicul, cât şi pe juraţi cu talentul ei, dar şi cu farmecul aparte. ”Eşti minunată, eşti o combinaţie de Taylor Swift şi Milla Jovovich”, îi spune Delia înainte ca tânăra să primească patru de DA şi o mulţime de aplauze.

Francesca Tozzolino s-a născut în Italia, dar locuieşte de cinci ani în România, cu mama şi sora sa mai mică.  Spune despre mama ei că este foarte critică în ceea ce o priveşte, dar este, în acelaşi timp conştientă, că se comportă aşa pentru că îi vrea binele. La audiţii, după ce a terminat de cântat într-un mod dumnezeiesc una dintre cele mai cunoscute piese ale aristei Adele, Francesca a izbucnit în lacrimi de emoţie, iar cel care a venit primul  s-o încurajeze şi să o consoleze a fost Mihai Bendeac.  Impresionat de talentul şi emoţia ei, Ştefan Bănică a îmbrăţişat-o şi el, la rândul lui, mărturisindu-i că ar veni oricând la un concert de-al ei. Francesca reuşeşte să impresioneze atât publicul, cât şi pe juraţi şi obţine patru de DA.

Doiniţa Ioniţă, fosta câştigătoare Next Star, este foarte sigură pe ea, conştientă de talentul pe care îl are şi îşi doreşte foarte mult să-şi mai împlinească un alt vis – acela de a câştiga X Factor. Adolescenta din Râmnicu Sărat are mari ambiţii privind cariera ei muzicală şi pare să nu-i stea nimic în cale. ”Am cântat la Festivalul de Film de la Cannes şi urmează să cânt în deschidere la Săptămâna Modei din New York. Am venit la X Factor cu speranţa că îl voi câştiga, chiar cred că pot. Iar apoi, visul meu cel mai mare este să ajung să cânt pe Broadway”, a povestit Doiniţa la audiţii. Doiniţa spune despre ea că poate atinge ”doar” patru octave pe claviatură, dar nu se va lăsa până nu va ajunge să le poată atinge pe toate opt. ”Tu eşti Mariah Carey a noastră, ai o voce specială şi atingi nişte note pe care Mariah în zilele bune le atinge”, a remarcat Delia înainte ca Doiniţa să primească patru de DA şi să ajungă în Bootcamp.

Dupã ce surorile ei mai mari şi-au vãzut visul de a ajunge pânã în galele live „X Factor”, mezina familiei Hojda a ajuns până în Bootcamp după ce în etapa audiţiilor a reuşit sã facã spectacol pe scena show-ului de la Antena 1. Francesca Hojda, în vârstă de 15 ani, din Baia Mare provine dintr-o familie de oameni talentaţi şi se pare că vocea angelica este o moştenire. Adolescenta a ridicat publicul în picioare, iar pe cei patru juraţi i-a cucerit iremediabil: ”Doamnelor şi domnilor, vreau să fac un anunţ important! Cred că avem aici o posibilă câştigătoare X Factor,” a declarat atunci Ştefan Bănică. ”Ascultând-o pe ea, nu ştii dacă eşti în România, în UK, sau în State. Habar nu ai unde eşti”, a completat şi Delia, după care toţi cei patru juraţi au votat cu DA.

La doar 14 ani, carismatică şi cu un zâmbet molipsitor, dezinvoltă şi plină de energie, gălăţeanca Ioana Bulgaru a reuşit să fie cu adevărat „de senzaţie, de music-hall”, în audiţii pe scena X Factor, şi a cucerit atât juriul, cât şi publicul cu piesa „All about that bass”. „Este Dumnezeul carismei pe pământ!”, a spus Mihai Bendeac atunci când Ioana a umplut scena cântând piesa ”All about that bass”. Bănică nu şi-a putut lua ochii de la ea, iar la final, s-a ridicat de la masa juriului şi a urcat pe scenă pentru a exclama: „Am avut dreptate, este de senzaţie, de music-hall! La 14 ani să faci aşa ceva? Excepţional! Vă dau cuvântul meu de onoare, eu n-am văzut aşa ceva! Ai farmec! Îţi zboară ochii de zici că eşti Puiu Călinescu, ai şi din Tamara Buciuceanu! Eşti senzaţională, măi fetiţă! Răspunsul meu este şase de Da!”.  Horia Benciu i-a oferit un „Da” mare cât moaţele ei, la fel şi Delia. Carla’s Dreams i-a urat bun venit pe panoul de onoare al X Factor cu patru Da-uri. 

Anul acesta Horia Brenciu, juratul care a câştigat sezonul al şaptelea, va fi mentorul Grupurilor, Ştefan Bănică va avea grupa de fete sub 24 de ani, Delia pe cea de adulţi, iar Carla’s Dreams va avea echipa de băieţi sub 24 de ani.

În fiecare vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenţi şi să îi aşeze pe cele patru scaune pe care aceştia le vor avea la dispoziţie pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc, ci poate fi oricând ridicat dacă mentorul grupei consideră că altcineva a fost mai bun, astfel că tensiunea va fi la cote maxime până în ultima clipă.

Delia, Horia Brenciu. Ştefan Bănică şi Carla’s Dreams vor alege componenţa perechilor care vor intra apoi la Dueluri. Astfel, doar jumătate dintre aceştia vor trece în etapa următoare, cea a Galelor Live.

Lor li se adaugă şi un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul ediţiilor. ”Finalistul publicului” va fi aflat abia în etapa Galelor Live, iar dacă acesta este unul dintre cei opt finalişti, se califică în etapa Galelor următorul clasat.