Eurovision 2012: TVR prezintă show-ul din culise!

De: Nicoleta Nicolae / 07.03.2012, 06:00
Eurovision 2012: TVR prezintă show-ul din culise!
Pentru prima dată în istoria Eurovision, Televiziunea Română va asigura în paralel cu spectacolul de la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, o transmisiune online specială, destinată internauţilor.

În 10 martie ei vor putea urmări live pe www.tvr.ro/eurovision, prin intermediul a două stream-uri, atât spectacolul propriu-zis de la televizor, cât şi atmosfera din culisele concursului. Două camere speciale vor reda live atmosfera din culise, emoţiile artiştilor în Camera Verde, reacţiile lor înainte şi după evoluţia pe scenă, tensiunea tuturor pe măsură ce notele vor fi anunţate. Dacă spectacolul pe scenă va fi cât se poate de bine pus la punct şi regizat, emoţiile din culise, reacţiile artiştilor şi ale celor din anturajul lor vor fi cât se poate de reale, spontane şi neregizate.

Prin urmare, două camere tv vor fi plasate în culise şi vor transmite pe www.tvr.ro/eurovision live momente veridice, trăiri reale, emoţii la intensitate maximă. Evident, cele două camere din culise vor aduce publicului de pe net scurte declaraţii, impresii ale artiştilor, ale celor din anturajul lor şi, de ce nu, ale celor din echipa TVR.

Totodată astăzi, pentru fanii paginii Facebook Eurovision Romania a fost lansat un concurs prin care cei care interpretează cel mai bine un cântec din cuncursul Eurovision poate câştiga unul dintre cele mai tari gadgeturi ale momentului. Detalii despre acest concurs pot fi găsite la www.tvr.ro/eurovision.