Crearea sistemului național de evidența informatizata a cazierului judiciar va permite persoanelor fizice sa obțina certificatul de cazier într-un timp scurt, de la orice unitate de poliție, indiferent de locul de naștere sau de domiciliu.
Înființarea acestui sistem, în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, este stipulata în proiectul de lege privind cazierul judiciar, avizat, marți, de Comisia juridica a Senatului. Actul normativ urmeaza sa înlocuiasca legea din 1972 ce reglementeaza acest domeniu.
Organizarea și funcționarea „Sistemului Național de Evidența Informatizata a Cazierului Judiciar” va fi stabilita prin hotarîre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a legii. Pîna la realizarea acestui sistem, structurile de poliție își desfașoara activitatea conform procedurilor actuale.
Punerea la punct a noului sistem va necesita un volum mare de munca, urmînd sa fie introduse in sistemul informatizat cîteva milioane de fișe, au subliniat, în cadrul dezbaterilor, reprezentanții MAI.
În vederea exploatarii acestor evidențe, la sistemul informatizat vor fi conectate toate unitațile și subunitațile de poliție, precum și celelalte structuri și instituții din sistemul de ordine publica, siguranța naționala și justiție.
Potrivit expunerii de motive prezentate de Guvern, noul sistem propus prin acest proiect de lege va asigura o eficiența sporita și în identificarea cu operativitate a persoanelor cu antecedente penale, respectiv a celor care fac obiectul evidențelor operative ale poliției. Certificatele de cazier judiciar eliberate prin sistemul național de evidența informatizata vor cuprinde, în mod obligatoriu, elemente de securizare.
Senatori din Comisia juridica au aratat, în cadrul dezbaterilor, ca în domeniul cazierului judiciar se lucreaza în momentul de fața cu fișete, „ca acum 50 de ani”, ceea ce îngreuneaza activitatea și prelungește termenul de eliberare a certificatelor.
Proiectul de lege, la care comisia a întocmit raport, fara amendamente, urmeaza sa fie supus dezbaterii plenului Senatului.
Mediafax Business/ IT