Exercițiile mentale au efect benefic asupra memoriei vârstnicilor

Apropo.ro / 21.12.2006, 16:44
Exercițiile mentale au efect benefic asupra memoriei vârstnicilor
Exercițiile mentale au efect benefic pe termen lung asupra memoriei persoanelor în vârsta, indiferent de momentul în care încep sa fie facute, este concluzia unui studiu realizat de o echipa de cercetatori americani și publicat în Journal of the


Exercițiile mentale au efect benefic pe termen lung asupra memoriei persoanelor în vârsta, indiferent de momentul în care încep sa fie facute, este concluzia unui studiu realizat de o echipa de cercetatori americani și publicat în Journal of the American Medical Association, transmite AFP.

Studiul, la care au participat 3.000 de persoane cu vârste cuprinse între 65 și 95 de ani, a fost realizat de cercetatori de la Universitatea de stat din Pennsylvania și de la cea din Alabama și s-a desfașurat în perioada 1998 – 2004.

„Concluziile sugereaza clar ca persoanele în vârsta beneficiaza pe termen lung de efectele programelor de exerciții mentale, chiar daca încep târziu acest lucru”, informeaza Michael Marsiske, psihiatru la Universitatea din Florida, coordonator al acestui studiu.

Voluntarii au fost împarțiți în mai multe grupuri și li s-a cerut sa rezolve diverse probleme, sa memoreze liste de cuvinte sau sa identifice rapid informații de pe monitorul unui calculator. Un al patrulea grup, „de control”, nu a avut de efectuat nici un exercițiu mental.

Persoanele care au efectuat aceste exerciții au indicat ca și dupa cinci ani de la experiment simțeau înca beneficiile acestuia, având mai puține dificultați în rezolvarea sarcinilor cotidiene, de la memorarea unui numar de telefon la calcule mentale.

Mediafax