Facebook taxează anumite mesaje

Apropo.ro / 10.04.2013, 09:30
Facebook taxează anumite mesaje
Facebook a introdus o taxă pentru mesajele trimise către vedete sau către necunoscuți.

Rețeaua de socializare Facebook a introdus în Marea Britanie un sistem de plată pentru transmiterea de mesaje către vedete sau către persoane necunoscute. Măsura a fost testată cu succes și în SUA.

Mesajele directe către vedete vor fi taxate în funcție de notorietatea acestora.

Astfel, transmiterea unui mesaj către un necunoscut te poate costa peste 1 dolar, în timp ce un mesaj către Facebook CEO Mark Zuckerberg te costă până la 100 de dolari.

Un mesaj trimis sportivului olimpic Tom Daley te costă 16 dolari, un mesaj trimis autorului Salman Rushdie – 15 dolari, și cam tot pe atât un mesaj pentru rapper-ul Snoop Dogg.

Testele au fost făcute până acum pe un număr redus de persoane, dar metoda de „penalizare” ar putea lua amploare.

În prezent, userii pot primi maxim un mesaj plătit pe săptămână, în Inbox.

„Testul este destinat situațiilor în care nu există legătura socială. De exemplu, dacă vrei să trimiți un mesaj unei persoane cu care ai vorbit dar pe care nu o ai în lista de prieteni, sau vrei să trimiți un mesaj pentru un loc de muncă, poți folosi acest serviciu plătit pentru ca mesajul tău să ajungă singur în Inboxul cui te adresezi, iar cel care primește va fi înștiințat că are un mesaj primit important”, spun cei de la Facebook.

Cu această taxă, indivizii care spamează sau deranjează pe ceilalți cu sute de mesaje sunt penalizați și se speră să se descurajeze pe viitor această practică.