Farmec Natural

De: Mioara Tronaru / 28.01.2013, 14:04
Farmec Natural
Încă din cele mai vechi timpuri, femeile s-au bucurat de generozitatea naturii, care a avut întotdeauna grijă de frumuseţea lor. Produsele bogate în ingrediente naturale sunt şi astăzi printre preferatele consumatoarelor, motiv pentru care Farmec Cluj-Napoca a dezvoltat o nouă gamă - Farmec Natural - care conţine produse de îngrijire a tenului, corpului, mâinilor şi părului.

Gama Farmec Natural are la bază extracte şi uleiuri naturale de gălbenele, argan şi aloe vera, trei dintre plantele a căror eficienţă în îngrijirea pielii şi părului a fost dovedită de-a lungul timpului. Astfel, pentru tenul normal au fost dezvoltate produse pe bază de gălbenele, arganul este ingredientul principal al produselor pentru tenul uscat sau sensibil, iar persoanelor cu ten gras/mixt le sunt recomandate produsele pe bază de aloe vera.