Farmville pe banii UE. Jumătate de milion de euro, subvenție pentru vaci fictive

De: Marian Andrei / 09.12.2013, 17:00
Farmville pe banii UE. Jumătate de milion de euro, subvenție pentru vaci fictive
Inspirați, probabil de Farmville, opt "intreprinzători" au înființat nouă ferme de vaci fictive și au încasat, începând din 2010, peste 500.000 de euro din fondurile UE.

Cei opt presupuși fermieri au încasat subvențiile pentru aproape 1.900 de bovine, bazându-se pe o hibă din legislație, care prevedea ca banii să fie plătiți doar în urma unei declarații pe proprie răspundere.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Cazul a intrat în atenția autorităților după ce au descoperit că în comuna respectivă, Giurgeni, numărul locuitorilor este egal cu cel al vacilor aducătoare de subvenții.

„Nu cred că au existat, cel puțin de vreo 26 de ani de când sunt secretar, de prin ’87 și până acum, nu am auzit de un număr așa mare de animale. În ultimul recensământ agricol, în comuna Giurgeni, erau 4-500 de bovine”, spune secretarul general al Primăriei din Giurgeni.

În acest moment, plățile către cei opt au fost sistate, însă trei dintre aceștia au contestat decizia în instanță, sub pretextul că tot ceea ce au făcut la Giurgeni este cât se poate de legal.