“Fericirea e un ac de siguranţă”, prima carte a lui Răzvan Exarhu

De: Alexandra Necsoiu / 04.05.2017, 13:11
“Fericirea e un ac de siguranţă”, prima carte a lui Răzvan Exarhu
“Fericirea e un ac de siguranţă” – acesta este titlul primei cărţi semnate de Răzvan Exarhu, în curs de apariţie la Curtea Veche Publishing cu ilustraţii de Andreea Chirică. Un jurnal atipic cu mici lucruri care ne influenţează traiul de zi cu zi, în care îl veţi putea descoperi pe autorul, povestitorul, ironicul, curiosul, solitarul şi solidarul Răzvan Exarhu. Cartea urmează să apară pe 11 mai. Până atunci, va fi disponibilă pentru precomandă cu autograful autorului exclusiv pe www.curteaveche.ro.

„În limbă e plăcerea!” – una dintre vorbele favorite ale lui Răzvan Exarhu, om de radio, de televiziune, bucătar şi acum autorul unei cărţi cu fericirea în titlu. De la primul rând scris se simte că îi place să vorbească, în aceeaşi măsură în care îi place să observe şi să asculte. E acel tip de povestitor pentru care tăcerea şi cuvintele sunt la fel de importante. Iar curiozitatea lui tandră şi crudă, în acelaşi timp, compune un tablou viu în care se amestecă emoţiile primei zile de şcoală, şlapii târşâiţi ai românilor, relaţia dintre eschimoşi şi raw-veganism, revolta anti sistem, alcoolul, cărţile, crucile făcute în autobuze, prietenia, urzicile, clişeele, narcisismul din social media, ecologia, salata boeuf, hipsterii, postul, bunicul lui Bob Marley, tradiţiile pierdute, bicicliştii aroganţi, discuţiile cu părinţii, nostalgia, cretinii, obsesia pentru viaţă sănătoasă şi multe alte subiecte care ne umplu vieţile şi conversaţiile, ne indignează şi totodată ne emoţionează.

„De mult caut să adun într-un singur loc cam toate „obsesiile” pe care le-am descris într-o formă sau alta de-a lungul timpului. Fiindcă acest volum este întocmai asta – un jurnal de obsesii care marchează finalul unei perioade pe care nu o voi mai vizita niciodată. Fie că e vorba de texte publicate în presă sau pe blog, ori de observaţii, întâmplări mici şi aventuri fictive materializate în social media, recitindu-le am înţeles mai bine cum eram într-un anumit moment. Şi cel mai limpede mi-a fost că în tot acest timp am încercat sa-mi păstrez graţia cu orice preţ. Iar scrisul, ca şi gătitul, mai târziu, a fost într-o mare măsură o formă de meditaţie, de penitenţă purificatoare şi de celebrare a unor fragile epifanii”, ne mărturiseşte autorul.

Textele, dublate de ilustraţiile incisive realizate de Andreea Chirică, îl fac pe cititor să râdă şi să plângă la câteva rânduri distanţă. Cartea poate fi citită începând de la orice pagină, ca o tavă cu o prăjitură care are alt gust în fiecare pătrăţică, din care ronţăi încet şi îţi doreşti să nu se termine.

Volumul „Fericirea e un ac de siguranţă” este publicat în parteneriat cu Romanian Artists Agency şi este disponibil pentru precomandă la preţul de 33 de lei pe site-ul editurii Curtea Veche Publishing: http://bit.ly/2pbKdBY.