Fericirea mea prin fericirea celuilalt

„Fericirea înseamna sa îți dai seama ca ai gasit pe cineva pentru care sa fii în stare sa darami lumea și sa o faci la loc așa cum i-ar placea lui, sa accepți sa-l însoțești pe stadion, la un meci de fotbal nesuferit, doar pentru a fi NOI! Fericirea înseamna sa stai la patru dimineața langa un om, sa îl privești, sa îți dorești sa îl privești, sa îți dorești sa îl mangai și sa îl saruți, dar sa nu o faci de teama sa nu îl trezești, sa te scoli dimineața cu zece minute înaintea lui și sa dai fuga sa-i faci o cafea, cu care sa-l furi din brațele somnului, pe ritmul melodiei lui preferate. Fericirea înseamna sa te plimbi cu un om drag noaptea pe strazi, cu pași încurcați sub stele, sa te pierzi în spațiu într-un sarut ascuns în noapte, sa simți durerea celui de langa tine și sa poți darui o îmbrațișare calda și sincera. Fericirea înseamna sa te cuibarești în brațele omului drag, și sa-i asculți inima clipe lungi, sa îți spuna „… mda … e buna mancarea ta …” dupa care sa-ți mai ceara înca o porție.”
Paula – Neamț

Paula Sarbatorile nu sunt punctul meu forte, ma pregatesc în fiecare an minuțios, cu luni înainte, caut și analizez, dar sfarșesc obosit prin a alege la întamplare, presat de timpul care se scurge accelerat în ultimele zile din an și de lucruri pe care „trebuie sa le faci”, dar care nu vor fi oricum observate de cineva, pentru ca planurile pentru noul an sunt oricum mai interesante și pot cuprinde orice proiect neterminat. Uitandu-ma peste mesajele, scrisorile și discuțiile anului trecut, am observat oarecum mirat avalanșa de „EU Iubesc”, „pe MINE ma doare”, „EU sufar”, nu Ma înțelege nimeni”,”cum sa fac sa ÎMI fie bine”, „sufletul MEU a murit”. Sa fi fost 2003 un an al suferinței? Nu cred, mai degraba grijile și neîmplinirile ne copleșesc într-atat încat uitam, de cele mai multe ori, ca avem oameni langa noi, pe care îi iubim, sau îi putem iubi, care așteapta un simplu semn pentru a ne sari în ajutor, pe care de cele mai multe ori îi luam ca pe un bun meritat a carui valoare inițiala am pierdut-o. Oameni prin care și pentru care putem fi fericiți, alaturi de care ne putem gasi traiectoria corecta atunci cand „busola” ne lasa în voia sorții. De foarte multe ori ei pleaca, uneori nu observam sau nu ne pasa, alteori suntem loviți de disperarea paradisului pierdut și-l vrem înapoi, indiferent de drumul și voința lor, fara sa le înțelegem nevoile sufletului. Scrisoarea de mai sus nu îmi cerea un raspuns, ci îmi oferea unul la o întrebare mai veche. Este însa o lecție despre cum sa cauți și sa (re)gasești lumina și echilibrul în oamenii de langa tine, în prezentul imediat și sa-i înțelegi valorea, cu încredere și credința.

Dragoș Stancu, Acasa Magazin