Festivalul de măcelărit și mâncat câini, din China (imagini șocante)

De: Carmen Ulian / 20.06.2014, 13:45
Chinezii s-au apucat de pregătirile pentru festivalul solstițiului de vară, la care se consumă câini, mai devreme pentru a evita protestele iubitorilor de animale.

Rezidenții din orașul chinez Yulin au început deja pregătirile pentru unul dintre cele mai importante evenimente ale verii – solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an, momentul în care chinezii se înfruptă din carnea de câine.

Localnicii au dorit să evite protestele iubitorilor de animale și s-au apucat de pregătiri mai devreme. Peste tot sunt activiști care militează împotriva acestei cruzimi. În stradă sau online.

caini

Aceștia sunt crescuți sau cumpărați din centre, apoi preparați ca pe oricare altă carne de porc, pui, etc. Le este jupuită blana, le sunt scoase măruntaiele, etc, și la final gătiți după metode tradiționale.

În Yulin s-a păstrat din strămoși această tradiție de a mânca carne de câine și de a bea lichior la solstițiul de vară. Se spune că acest obicei îi menține sănătoși pe timpul iernii.

Autoritățile din Yulin stau la distanță de acest eveniment și susțin că nu nu sunt de acord cu practica. Se pare că restaurantele au primit ordin să scoată din meniuri carnea de câine, dar nu au interzis și vânzarea câinilor pentru consumul uman, care nu este ilegală în China.

caini

Un festival asemănător care se ținea în provincia Zhejiang a fost anulat definitiv în 2011, în urma presiunilor publice, deși avea o tradiție de sute de ani.