Festivalul vinului și gastronomiei

Apropo.ro / 05.10.2004, 14:14
Festivalul vinului și gastronomiei
O noua ediție a Festivalului vinului și gastronomiei, dublata de o expoziție de legume și fructe și una de flori de toamna, va avea loc, la sfîrșitul acestei saptamîni, timp de trei zile, la Tîrgu Mureș, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit

O noua ediție a Festivalului vinului și gastronomiei, dublata de o expoziție de legume și fructe și una de flori de toamna, va avea loc, la sfîrșitul acestei saptamîni, timp de trei zile, la Tîrgu Mureș, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Primariei din Tîrgu Mureș, la festival au fost invitate cele mai prestigioase podgorii din România, iar zece și- au anunțat deja prezența. Alaturi de acestea, vor fi prezente produse de la podgorii din trei orașe din Ungaria, înfrațite cu municipiul Tîrgu Mureș.

De asemenea, la festival vor participa și peste o suta de meșteșugari.

„Vom organiza un carnaval al merelor și confruntari cavalerești. Încercam sa îmbinam tradiția cu noutatea”, a declarat, luni, într-o conferința de presa, purtatorul de cuvînt al Primariei Tîrgu Mureș, Emil Marius Pașcan.

Acesta a spus ca festivalul va fi organizat atît în centrul municipiului Tîrgu Mureș, cît și în Cetatea medievala a orașului.

„Vom înființa un premiu: «Cel mai bun vin»”, din care administrația locala va achiziționa o cantitate însemnata din vinul desemnat cîștigator pentru protocol, a afirmat Pașcan.

Mediafax