Fetele de la Amadeus au promovat ia românească în Liban

De: Nicoleta Nicolae / 24.06.2014, 17:00
Fetele de la Amadeus au promovat ia românească în Liban
De Sânziene, cele patru artiste din trupa Amadeus au defilat în superbele piese vestimentare tradiţionale tocmai în Beirut, Liban.

După concertul pe care l-au susţinut în aer liber, în faţa a mii de oameni, în cadrul festivalului internaţional Fete de la Musique, ca reprezentante a României, Andreea Runceanu, Patricia Cimpoiaşu, Bianca Gavrilescu şi Naomi Anelis au colindat străzile oraşului purtând ii colorate pe care le-au combinat cu jeanşi şi pantofi cu toc înalt.

Apariţia româncelor a stârnit un val de admiraţie pe străzile Beirutului, libanezii fotografiindu-le ca şi cum aveau de a face cu prezenţa unor staruri internaţionale. S-au intereresat de provenienţa bluzelor de pânză topită şi au aflat că sunt ii tradiţionale româneşti.

 “Le-am făcut o surpriză şi am apărut la serbarea de ziua copilului care s-a nimerit să fie chiar atunci. Am avut ocazia să vedem ce treabă bună fac românii noştri de acolo. Au prezentat cântece şi dansuri populare. Ţin cursuri de limba română în fiecare vineri pentru copii. Ne-a impresionat cum românii din afară se străduiesc să conserve tradiţiile noastre şi să nu uite de unde au plecat. Reprezentanţii Ambasadei României ne-au primit cât se poate de bine şi au avut grijă de tot timpul. Am vrea să le mulţumim public pentru organizare şi sustinere”, declară Andreea Runceanu.

Amadeus a interpretat în cadrul festivalului Fete de la Musique piese din repertoriul propriu, dar şi din foclorul românesc, adaptate instrumentelor muzicale pe care le-au studiat din copilărie.

 

 

A început vacanţa de vară, e timpul pentru joacă şi prieteni. Dă frâu liber imaginaţiei, emoţiilor şi aventurii alături de copilul tău şi de personajele magice Disney Junior! Şi, pentru a sărbători, Disney Junior şi PRO TV Magazin ţi-au pregătit un concurs cu premii grozave!

 

 

* Marele Premiu: o tableta Samsung Galaxy Tab 3 Lite cu procesor Dual-CoreTM 1.20GHz, 7", 1GB DDR2, 8GB, Wi-Fi, Android 4.2 Jelly Bean, Peach Pink
 

* 10 Premii Secundare: câte un goodie-bag cu produse Disney Junior.

Fiecare goodie-bag conţine: un termos Mickey, un puzzle Sofia şi un tablemat Sheriff Callie.

 

Cum participi?

 

Completează formularul de concurs cu datele tale şi trimite-ne răspunsul la întrebarea: „Spune-ne ce iubesti cel mai mult la serialele Disney Junior si cum se reflecta acest lucru in viata copilui tau?” până pe 8 iulie 2014 inclusiv. Noi te vom înscrie automat la tragerea la sorţi pentru cele 11 premii.

 

Pentru detalii, citeşte regulamentul concursului.

 

Află aici noutăţi despre serialele Disney Junior şi petrece o vară întreagă!