Filmul de animaţie „Cei 6 super eroi”, primul loc în box office-ul românesc

Apropo.ro / 28.01.2015, 10:50
Filmul de animaţie
Lungmetrajul de animaţie "Cei şase super eroi/ Big Hero 6", de Don Hall şi Chris Williams, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 916.211 lei şi 45.184 de spectatori.
„Cei şase super eroi/ Big Hero 6”, distribuit de Forum Film România, spune povestea micului geniu Hiro Hamada, pentru care ştiinţa roboţilor nu are niciun secret, prin urmare nimeni nu este mai potrivit ca el să dezlege iţele unui complot criminal ce ameninţă cu distrugerea dinamicului şi tehnicizatului oraş San Fransokyo. Cu ajutorul unuia dintre companionii săi, un robot pe nume Baymax, Hiro se alătură unei echipe de luptători pentru dreptate, dornici să îşi salveze oraşul.
 
 
 
 
 
Pe locul al doilea în box office-ul românesc s-a clasat „Mortdecai”, o comedie regizată de David Koepp, cu Johnny Depp, Gwyneth Paltrow şi Ewan McGregor, distribuită în România de InterComFilm Distribution, potrivit cinemagia.ro. Filmul a obţinut încasări de 601.881 de lei în primul weekend de vizionare, iar 31.596 de spectatori au urmărit aventurile unui negustor de artă în încercarea de a găsi un tablou care ar conţine indicii despre o comoară. Însă pentru aceasta trebuie să se lupte şi să păcălească o mulţime infractori, spioni şi terorişti. Chiar şi pe soţia sa trebuie să o mintă pentru a-şi atinge scopul.
 
 
 
Locul al treilea i-a revenit filmului „Lunetistul american/ American Sniper”, regizat de Clint Eastwood, cu încasări de 550.100 de lei. Filmul, distribuit în România de Freeman Entertaiment, este inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle, devenit o adevărată legendă a armatei americane, pentru modul în care a luptat în Irak, protejându-şi colegii de arme. Filmul prezintă atât faptele de război ale soldatului considerat cel mai eficient lunetist din istoria militară a Statelor Unite ale Americii, cât şi lupta acestuia cu traumele cauzate de război şi încercarea de a fi un soţ şi un tată model. Rolul principal este jucat de Bradley Cooper. În primul său weekend, lungmetrajul a înregistrat 27.407 spectatori în sălile de cinema româneşti.
 
Mai multe detalii pe Mediafax!