Finala de Popularitate „Next Star”: acrobaţii şi pantomimă, teatru de umbre, gimnastică ritmică şi gastronomie

De: Cătălina Matei / 07.12.2016, 10:55
Finala de Popularitate „Next Star”: acrobaţii şi pantomimă, teatru de umbre, gimnastică ritmică şi gastronomie
Cei mai populari copii din România urcă joi, 8 decembrie, de la ora 20.30, pe scena de la “Next Star”, în Finala de popularitate a celui de-al şaptelea sezon al show-ului prezentat de Dan Negru.

13 copii şi trupe cu aptitudini deosebite în diverse domenii vor încerca să-i impresioneze pe cei de acasă cu demonstraţii dintre cele mai spectaculoase, de la circ şi pantomimă, la teatru de umbre, gimnastică ritmică şi gastronomie.

Telespectatorii Antenei 1 vor decide câştigătorul Trofeului de popularitate şi al premiului de 5.000 de euro, votându-şi preferatul la sms 1272. Juraţii Alina Eremia, Dorian Popa, CRBL şi Pepe vor avea de această dată doar un rol consultativ.

Popularitatea e a publicului şi e mai importantă decât oricare altă alegere. Publicul contează cel mai mult. Cel mai bun exemplu este Iglesias. La Cerbul de Aur” n-a luat nici un premiu din partea juriului. Apoi a devenit un star mondial”, spune Dan Negru, prezentatorul show-ului.

70 de copii vor urca joia aceasta pe scena de la “Next Star”, în Finala de Popularitate a celui de-al şaptelea sezon al emisiunii. În marea competiţie vor intra: trupa Just Us, formată din şase copii cu deficienţe de vorbire şi auz, din Craiova, care vor susţine un număr de dans modern, Ştefania (5 ani), din Bistriţa, care va interpreta un mare hit din repertoriul legendarei trupe Queen, Loren (14 ani), din Bucureşti, care a pregătit un număr de circ din care nu vor lipsi acrobaţiile şi nici animalele exotice ca varanul şi pitonul. 20 de majorete, cu vârsta între 10 şi 13 ani, din Galaţi, vor dansa pe scena de la “Next Star” sub numele Funky Dance şi şase fetiţe, între 6 şi 8 ani, din Bucureşti, adică UNEFS, vor arăta cât de bine execută mişcările de gimnastică ritmică. Andrei (14 ani, din Bucureşti) va face o demonstraţie de gătit, ajutat de Chef Patrizia Paglieri, Narcisa (5 ani, com. Păltinoasa, judeţul Suceava) va cânta muzică populară, pe când Ioana şi David, cei doi copii din trupa Shadows, vor aduce pe scena de la “Next Star” teatrul de umbre. Trupa Amadeus, formată din 14 fetiţe din Bucureşti, şi Mini Vogue, în componenţa căreia se află alte 15 fetiţe, au pregătit două dansuri speciale, Angel (5 ani, Baia Mare) şi Raisa (12 ani, Tg. Mureş) vor cânta cum ştiu ei mai bine două melodii de top, în timp ce Catrinel (10 ani, Rm. Vâlcea) vine cu un nou număr de pantomimă.

Cine va fi câştigătorul finalei de popularitate „Next Star”, telespectatorii vor vedea şi vor decide joi, 8 decembrie, de la ora 20.30, numai la Antena 1.