Dansez pentru tine – Primul duel în liga învingătorilor

Apropo.ro / 24.03.2008, 00:00
Dansez pentru tine - Primul duel în liga învingătorilor
Pe 14 martie, a început ediţia premium ”Dansez pentru tine”, cu cele mai bune perechi care au fost în acest concurs de doi ani încoace. Toţi concurenţii luptă pentru visurile mari ale unor copilaşi. La primul duel, au intrat perechile formate din Delia Matache şi Ionuţ Pavăl şi Cristina Rus şi Mihai Botezat. Cum miza e mare, toţi au pledat cu îndîrjire, responsabilitate şi dragoste pentru visul pe care vor să-l împlinească.

”Această ediţie este inedită, cu totul provocatoare pentru noi, pentru că luptăm cu cele mai bune echipe care au participat vreodată în concurs. Fiind un format cu totul nou, este mult mai solicitant. Dar scopul pentru care ne aflăm aici este atît de nobil încît nu mai contează nici un efort. Oricum, sîntem o pereche puternică, iar ceea ce ne insuflă încredere este visul micuţului Raul, care şi-a pus în mine şi în Ionuţ toate speranţele. Sîntem implicaţi trup şi suflet, dansăm pentru el cu inima şi din inimă. Faptul că el are această problemă, dar totuşi a rămas cu speranţă şi credinţă în Dumnezeu, ne dă aripi, ne face să luptăm şi să ne dorim tot mai mult de la noi”, spune Delia.

Ionuţ Pavăl – Un fel de tătic pentru micuţul Raul ”Ne-a părut rău că am ajuns la duel, mai ales că el vine încă de la prima ediţie. Sîntem însă siguri că deznodămîntul va fi unul fericit. Am primit vestea cu fruntea sus. Micuţul Raul ne-a zis că, indiferent ce se va întîmpla, noi sîntem cei mai buni prieteni de acum înainte şi că tot ce am făcut şi facem pentru el nu a mai făcut nimeni”. În timpul concursului, Ionuţ locuieşte la hotel cu micuţul Raul. ”Cînd nu sînt cu el, mă aflu la repetiţii şi, chiar şi atunci, în pauze, mă gîndesc la el şi îmi fac griji. M-am implicat foarte mult în relaţia cu Raul, îl duc la şcoală, facem temele împreună, îl ajut cu tot ce pot. Sînt trup şi suflet alături de Raul şi i-am zis şi lui că, pînă vom face rost de proteză, eu sînt mînuţa lui dreaptă. Este frumos să îi fii tată lui Raul, pentru că este foarte inteligent, cu o educaţie deosebită, şi asta îmi uşurează munca”.

Coregrafa Andra Eugenia Gheorghe – Între prieteni
Pasiunea pentru coregrafie a început în timpul liceului, cînd şi-a făcut singură repertoriul la dans contemporan. Pînă acum, a fost coregraf pentru videoclipuri, spoturi publicitare, dar şi show-uri TV. La “Dansez pentru tine” a mai antrenat, într-o ediţie anterioară, perechea formată din Oana de la Activ şi Vasile Roibu. Crede că punctul ei forte este “flexibi­litatea în funcţie de posibilităţile dansa­torului”. Preferă dansul contem­poran pentru că îi oferă libertate de mişcare. Cu Delia Matache şi Ionuţ Pavăl a ajuns să fie prietenă. Andra are doar 24 de ani.

Un vis de 8 anişori
Raul are 8 ani şi îşi doreşte o proteză performantă pentru mîna dreaptă, care îi lipseşte din naştere. Visul lui este să ajungă un mare pictor. “Să facem un exerciţiu cu toţii”, ne provoacă Ionuţ Pavăl. ”Ne legăm la spate mîna dreaptă şi vedem cîte lucruri, din cele pe care le executăm frecvent, mai putem să facem. Luaţi în calcul faptul că Raul are doar opt anişori şi îi este mult mai greu. Poate doar aşa putem cu toţii măcar să bănuim prin ce trece micuţul zi de zi”, povesteşte Ionuţ. Raul este crescut exemplar de mama şi de bunica lui. Tatăl l-a părăsit la doar trei luni şi a refuzat să mai ştie ceva despre el.

Cristina Rus – Nu e timp de regrete
”Aceasta este cea mai grea ediţie de pînă acum! Este . Ne bucurăm că am ajuns printre învingători, dar şi munca este pe măsură. Acum, că sîntem la duel, trebuie să repetăm zilnic, de dimineaţa pînă seara. E foarte greu, dar Robert ne dă forţa necesară să fim cu adevărat învingători! Duelul nu este un impediment în realizarea visului nostru. Demoralizaţi nu sîntem. Mai degrabă motivaţi. Duelul nu aduce după sine sfîrşitul. Avem şanse să ne salvăm şi să recuperăm cele 10 puncte pierdute în urma condamnării. Ce nu te omoară te face mai puternic! Robert a înţeles că noi vom lupta în continuare pentru el şi a trecut destul de repede de acest moment nefericit. Timpul este scurt, competiţia puternică, toţi concurenţii sînt bine pregătiţi şi talentaţi şi, de aceea, nu este timp de regrete. Trebuie să ne concentrăm asupra dansului şi să ne pregătim foarte bine”.

Mihai Botezat – Îi plac finalurile fericite
“Robert nu este greu de cucerit! Are nevoie de multă afecţiune şi îşi deschide inima spre oricine îi arată că îi pasă de el. Rolul de în filmul este unul principal. Nu ai cum să faci doar figuraţie dacă vrei happy end. Iar mie îmi plac finalurile fericite!”, povesteşte Mihai Botezat. “Sper să stau cu el două luni de zile, timp în care îi voi fi mamă, tată, prieten, confident şi, de ce nu, profesor de religie. Sînt conştient că am o mare responsabilitate pe umeri şi sper să mă achit onorabil de ea”.

Coregraful Florin Tănase – Despre o echipă plină de viaţă
Punctul lui forte? Plăcerea cu care îşi face meseria. Pînă acum, a participat la două ediţii “Dansez pentru tine”. A antrenat în ediţiile anterioare perechea formată din Viorel de la 3 Sud Est şi Alexandra, dar şi perechea Marian Drăgulescu – Cătălina Ponor. Dansul lui preferat este salsa. Pasiunea pentru coregrafie a apărut în timp, după nenumărate dansuri în baletul emisiunii. Florin are 31 de ani şi crede despre echipa formată din Cristina Rus şi Mihai Botezat că “e plină de viaţă şi, mai ales, foarte muncitoare”.

Dansez pentru tine
vineri, 20.30, PRO TV