Momente cumplite! Andreea Raicu: „Viaţa devenise un calvar. Îmi doream să dispar!„

  • 16.05.2016
  • ● Vizualizări: 7753

În anul 2009, Andreea Raicu avea deja tot ce şi-ar fi putut dori: bani, o casă frumoasă, o maşină scumpă şi o carieră de succes. Şi totuşi, nu era de ajuns! Vedeta tv suferea de depresie.

S-a luptat 3 ani cu această boală tot mai des întâlnită şi a reuşit să învingă.

“Plângeam foarte mult pentru că era singura metodă prin care puteam să mă descarc şi o făceam atunci când eram singură pentru că mi-era foarte greu să le zic prietenilor mei că nu sunt bine. O făceam uneori, dar atunci când o făceam răspunsul era „Eşti nebună?!!?!”, a declarat Andreea Raicu la Digi 24.

„Veneam de la o gală pe care o organizasem, Salvaţi Copiii, şi fusese un eveniment foarte frumos în care totul era minunat, eu eram minunată, toată lumea m-a admirat... Şi m-am întors acasă cu energia aia şi cu toată admiraţia pe care o primisem şi cu tot ce se întâmplase acolo, şi-am intrat în casă şi am simţit un contrast foarte mare. Am ajuns în casă, într-adevăr, mare, frumoasă, casa pe care mi-am dorit-o şi pe care mi-am construit-o singură, şi eram foarte nefericită şi nu am înţeles de ce”,  a mai spus prezentatoarea.

 “Am avut foarte multe dimineţi în care nu voiam să mă dau jos din pat şi în care chiar nu m-am dat jos din pat. Inventam tot felul de scuze că sunt foarte ocupată pentru că pur şi simplu nu mai voiam nimic. Mă simţeam foarte rău, eram lipsită de orice fel de dorinţă de a face orice.”

În anul 2012 depresia Andreei a atins punctul critic:  “A fost momentul în care, pentru că mă durea atât de tare ceea ce simţeam, îmi doream să dispar. Nu ştiu ce-ar fi însemnat asta, dar îmi doream să dispar. Să nu mai exist pe acest pământ, să nu mai simt toată durerea. (Te-ai gândit la sinucidere, te-ai gândit la moarte?) Şi asta putea să fie o variantă.”

Pentru a se pune pe picioare, Andreea Raicu a străbătut mii de kilometri. A trăit o lună într-un templu din India, a meditat şi a mers la cursuri de autocunoaştere. În cazul ei, acest gen de terapie a funcţionat, fără să fie nevoită să recurgă la medicaţia antidepresivă.

“Singurul lucru pe care l-am avut a fost determinarea. E ca şi când toată viaţa până acum trei ani am trăit undeva într-un beci sau într-un oraş foarte gri, fără lumină şi cu foarte mult frig şi dintr-o dată am ajuns la New York. Unde era gri supravieţuiam, iar acum trăiesc.”

 

 

Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații