Florin Cioabă s-a stins din viață!

Apropo.ro / 18.08.2013, 14:02
Florin Cioabă s-a stins din viață!
Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viață duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Ãœniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge, au declarat, pentru MEDIAFAX, apropiați ai familiei.

Trupul neînsuflețit al lui Florin Cioabă va fi adus în țară în cursul zilei de luni, în funcție de încheierea formalităților la Ambasada României din Turcia, transportul urmând să fie făcut cu un avion privat, au declarat, pentru MEDIAFAX, apropiați ai familiei.

Rudele lui Cioabă aflate la spitalul din Antalya au contactat deja o firmă locală de servicii funerare, care ar urma să se ocupe inclusiv de documentele necesare și de asigurarea transportului până la reședința din Sibiu a „regelui” romilor, au mai spus sursele citate.

Potrivit acelorași surse, o parte a rudelor lui Florin Cioabă se vor întoarce duminică în țară, tot cu avionul, în vederea pregătirilor pentru înmormântare.

Tata a suferit un preinfarct ieri după-amiază (n.r. luni după-amiază), el se știa cardiac, însă nu a mai avut probleme de foarte mult timp. Probabil au fost călduri foarte mari și asta i-a activat problemele medicale. Eu am vorbit cu el de dimineață și era foarte agitat, iar acum știu că este într-o comă indusă medical„, declara, marți, Dorin Cioabă.

Citeste mai multe pe Mediafax.ro!