Ford va incepe sa produca la Craiova monovolumul B-Max

De: Marian Andrei / 21.12.2011, 12:01
Ford va incepe sa produca la Craiova monovolumul B-Max
Ford a oprit asambalarea modelului utilitar Transit Connect la uzina de la Craiova si face testele finale la liniile de fabricatie pentru inceperea productiei de serie a monovolumului de clasa mica B-Max.

Incepand cu aprilie 2010 si pana in luna octombrie a acestui an, Ford Romania a asamblat la Craiova 17.105 autoutilitare Transit Connect. Ca urmare a reorganizarii activitatii fabricilor europene, anuntata inca din luna iunie, productia utilitarei a fost mutata la fabrica Ford din Valencia.

Reorganizarea prevede fabricarea in uzina de la Craiova, incepand de anul viitor, a monovolumului de clasa mica B-Max, si, cel mai probabil din 2013, a unui al doilea model de clasa B.

Conceptul modelului B-Max a fost prezentat in luna martie la Salonul Auto de la Geneva, iar in iunie Ford a inceput sa fabrice la Craiova primele prototipuri.

Reprezentantii Ford Romania au precizat ca, desi va fi produs exclusiv la Craiova, monovolumul va fi livrat mai intai pe pietele vest europene, iar in Romania va fi disponibil abia in trimestrul trei.