FRF judeca litigiile la sediul LPF

Apropo.ro / 15.07.2004, 09:55
FRF judeca litigiile la sediul LPF
Federația Româna de Fotbal (FRF) și Liga Profesionista de Fotbal (LPF) au ajuns, miercuri, la un acord prin care comisiile FRF vor judeca litigiile din Divizia A la sediul LPF. Președintele Mircea Sandu a declarat, miercuri, dupa ședința Comitetului Executiv al

Federația Româna de Fotbal (FRF) și Liga Profesionista de Fotbal (LPF) au ajuns, miercuri, la un acord prin care comisiile FRF vor judeca litigiile din Divizia A la sediul LPF.

Președintele Mircea Sandu a declarat, miercuri, dupa ședința Comitetului Executiv al FRF, ca LPF a acceptat ca soluționarea cauzelor de Divizia A sa revina comisiilor FRF. „Am discutat cu Dumitru Dragomir, care a înțeles ca trebuie respectata legea și statutul FRF. Conform articolului 68, competența soluționarii cauzelor aparține comisiilor FRF. Comisia de Disciplina a FRF va avea în componența cinci membri și doi supleanți. Trei membri vor fi desemnați de FRF, iar doi de LPF. Cazurile de disciplina pentru Divizia A vor fi judecate la sediul LPF. Problemele disciplinare sînt stipulate clar în statut, iar Dumitru Dragomir a înțeles ca subordonarea înseamna sa stam de vorba civilizat. Sa terminam cu expresii gen «batista printre dinți», «trasul covorului de sub picioare». Am cazut de acord și este normal ca litigiile sa se judece la Liga. Au facut o cladire noua”, a spus Sandu, care a adaugat ca rapoartele de observare de dupa meci vor ajunge la LPF.

La rîndul sau, președintele LPF, Dumitru Dragomir, a salutat acordul cu FRF. „Se pare ca sîntem pe drumul cel bun. Se va respecta legea și se va judeca la LPF, toate comisiile urmînd sa fie formate atît din membri FRF, cît și membri LPF. Putem spune acum ca este o unitate perfecta între liga și federație”, a spus Dragomir.

Comisia de Disciplina care va judeca la sediul LPF cazurile de Divizia A va fi formata din Viorel Rusu, Alexandru Boc, Gheorghe Nedelescu, Mircea Dridea și Victor Chicu. Comisia de Disciplina care va judeca la sediul FRF cazurile din celelalte divizii va fi formata din Viorel Ursu, Mircea Dridea, Florin Gîtejan, Victor Cicu și Mihai Micu.

Comisia de Apel care va judeca la sediul LPF cazurile de Divizia A va fi formata din Anton Pandrea, Traian Tomescu, Iosif Urs, Aurel Comșa și Mircea Cezar Ionescu. Comisia de Apel care va judeca la sediul LPF litigiile din celelalte divizii va fi formata din Anton Pandrea, Traian Tomescu, Nicolae Oaida și Vasile Grigoraș.

Comisia pentru statutul jucatorului care va analiza la sediul LPF litigiile din Divizia A va fi formata din Ion Turculeanu, Mugur Filipescu, Gabriel Zbîrcea, Adrian Ramureanu și Adrian Ionescu. Comisia pentru statutul jucatorului care va judeca la sediul FRF cazuri din celelalte divizii va avea aceeași componența, cu mențiunea ca Adrian Ionescu va fi înlocuit de Alina Gabor.

Componența acestor comisii a fost aprobata în ședința Comitetului Executiv de miercuri, în cadrul caruia au mai fost stabilite și listele de observatori pentru sezonul viitor.

Începînd de miercuri, Comitetul Executiv al FRF nu va mai fi ultima instanța pentru judecarea litigiilor, aceasta fiind înlocuita de Comisia de Recurs Federala.

În cadrul ședinței s-a mai stabilit ca procentul de zece la suta pe care cluburile o cedau FRF din transferurile interne și internaționale sa revina direct centrelor de copii și juniori ale cluburilor. Mircea Sandu spune ca acest lucru va fi verificat de Comisia de Cenzori a FRF, el precizînd ca deturnarea de fonduri va fi pedepsita penal.

Comitetul Executiv a mai aprobat programul pe plan național al selecționatelor de juniori. FRF va organiza, începînd cu anul 2005, turnee de fotbal pe plaja, precum și campionatul național al juniorilor de 13 ani. Florin Halagian a fost numit director tehnic al tuturor loturilor naționale de juniori. El va propune antrenorii principali și secunzi care vor activa la aceste loturi și va face parte, alaturi de Petre Comanița, Tanase Dima, Nicolae Zamfir, Mihai Ianovschi, Cornel Jurca și Viorel Cojocaru, din Comisia Naționala de Selecții, ce va decide componența selecționatelor de juniori.

Membrii Comitetului Executiv au aprobat programul strategic de pregatire și promovare a jucatorilo talentați pentru selecționatele de juniori. Din 2005 se vor înființa 41 de centre la nivel județean, unde vor fi pregatiți jucatorii de 13 și 14 ani. Se vor constitui 6 centre regionale la Mogoșoaia, Timișoara, Craiova, Bacau, Brașov și Constanța. Aceste acțiuni sînt premergatoare constituirii Centrului Național de Pregatire a Juniorilor, unde, din toamna anului 2005, se va pregati centralizat o grupa de jucatori nascuți în 1991. Potrivit secretarului general al FRF pe probleme de copii și juniori, Nicolae Pantea, costurile pentru aceasta grupa experimentala se ridica la aproximativ 35.000 de euro pe luna. Tehnicienii cluburilor care vor da jucatori la selecționatele de juniori implicate în calificari pentru turnee finale vor fi recompensați de FRF.

Mircea Sandu a anunțat ca joi, la ora 11.00, la Casa Fotbalului, va avea loc o Adunare Generala a cluburilor din Divizia A. „Este precizat în statut ca FRF poate convoca Adunarea Generala a cluburilor pentru a-și desemna, prin vot, membrii în Comitetul Executiv. Joi va fi ocupat postul ramas vacant prin demisia lui Ioan Becali din funcția de președinte al FC Rapid. Vor fi și dezbateri cu privire la statut și la probleme de licențiere”, a precizat Sandu.

Comitetul Executiv a aprobat taxele și penalitațile pentru sezonul urmator, acestea fiind majorate cu 20 la suta. De asemenea, a fost aprobata, cu unele modificari, convenția între FRF și LPF pentru sezonul urmator. S-a mai aprobat regulamentul intern al FRF, care cuprinde ansamblul normelor privind organizarea și conducerea federației, activitatea comisiilor și a angajaților.

Potrivit reprezentanților FRF, Comisia Centrala a Arbitrilor va demara un program pentru specializarea unor arbitri de fotbal în sala.

Mediafax