Gabriel Cotabiţă, mesaj pentru femeile – victime ale violenţei: RDK-te şi fugi!

Apropo.ro / 11.03.2015, 20:00
Gabriel Cotabiţă, mesaj pentru femeile - victime ale violenţei:  RDK-te şi fugi!
Gabriel Cotabiţă şi rapperul JerryCo şi-au unit forţele în acest imn destinat luptei împotriva violenţei asupra femeilor. “Ridică-te şi fugi, nu asta era ce-ai visat” ne cântă Gabi Cotabiţă şi le îndeamnă pe femeile care suferă de orice formă de abuz (fizic, sexual, psihic, emoţional) să aibă curajul de a spune NU şi de a lua atitudine în fata violenţei.

Single-ul “RDK-te şi fugi” este însoţit şi de un videoclip în care numeroase personalităţi susţin mesajul piesei şi transmit femeilor să aibă încredere în forţele lor proprii şi să nu se lase obiectivate şi supuse umilinţei.

„RDK-te şi fugi” este totodată imnul unei campanii iniţiată de Roton şi susţinută de Poliţia Romană şi Asociaţia “Necuvinte”, obiectivul principal fiind creşterea conştientizării publice asupra problemei violenţei, ale cărei efecte tind să fie banalizate, mai ales din cauza expunerii media de zi cu zi.

Foto: NGM Creative
Foto: NGM Creative


În ultimii ani peste 16.000 de cazuri de violenţă asupra femeilor au fost raportate către stat, însă “cifra neagră”, adevărul nespus, are o proporţie mult mai mare.
    
România a semnat anul trecut convenţia CoE privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, însă pentru implementarea eficientă a principiilor actului, acestea din urmă trebuies “grăite” sau “cantate” cu voce tare în spaţiul public.

Foto: NGM Creative

Gabriel Cotabiţă şi JerryCo sunt artiştii care contribuie activ la crestererea conştientizării acestei probleme sociale, încurajând femeile să lupte pentru o viaţă decentă şi liniştită.

Mulţumim pentru susţinere: Andreea Marin, Teo Trandafir, Stela Popescu, Monica Anghel, Roxana Iliescu, Anca Turcasiu, Anca Sigartau, Monica Davidescu, Rucsy, Cristina Marinescu, Cătălina (Lee Heart/ Radio Killer), Amna, Beatrice, Anca Sigartau, Irina Condureanu,  Andreea Antonescu, Eliza Panait, Doina Melinte, Thea Hainovitz, Anca Georgescu, precum şi Angelic Studio pentru makeup şi hairstyle.