Gabriel Coveşeanu – Despre mâncare şi femei

De: Nicoleta Nicolae / 04.08.2010, 14:00
Gabriel Coveşeanu – Despre mâncare şi femei
Nu e un specialist în bucătărie, dar se descurcă atât cât să cucerească o femeie. Şi, dacă ar fi să se descrie ca un condiment, Gabriel Coveşeanu ar fi, cu siguranţă, sarea din bucate.

– Ce ştii să găteşti?
Nu sunt deloc un specialist în bucătărie, dar pot face la nevoie
ceva de mâncare pentru a supravieţui (ouă , cartofi prăjiţi, o
salată…).
– Ce fel de mâncare îţi place?
Sunt un gurmand şi îmi plac multe feluri de mâncare. Adesea îmi
este foarte greu să mă hotărăsc la un sin­gur fel de mâncare. Îmi
plac mâncă­rurile româneşti (săţioase, greoaie adesea) dar mă
încântă şi mâncărurile sofisticate în egală măsură, însă cel mai
mult îmi plac dulciurile.
– Care este cea mai bună mâncare pe care ai gustat-o
vreodată?

Nu am să uit niciodată un Crăciun petrecut în Bucovina, când m-am
aşezat la masa de prânz şi m-am ridicat noaptea târziu, timp în
care am mâncat întruna.
– S-a întâmplat să găteşti pentru o femeie?
Sigur că da. Sunt specialist în pregătirea micului dejun (fulgi de
cereale cu lapte).
– Cum ai descrie femeia în bucătărie?
Frumoasă. Iar atunci când găteşte cu dragoste pentru persoanele
iubite (soţ, copii) poate fi considerată o imagine idilică.
– Dacă ar fi să te descrii ca un condiment, ce ai
fi?

Sarea. Asta pentru că am citit o poveste în copilărie – „Sarea în
bucate”.

Papanaşi
Ingrediente pentru 5 bucăţi: 250 gr. brânză proaspătă de
vaci, 2 ouă, 50 gr. zahăr, 1 vârf linguriţă bicarbonate, 1 esenţă
vanilie, 100 gr. făină, smântână, dulceaţă.
Mod de preparare: Se amestecă brânza cu zahărul şi
bicarbonatul. Se pun ouăle şi vanilia, iar la sfârşit se adaugă
făina şi se obţine un aluat pufos. Se formează din aluat nişte
mingiuţe care se străpung cu degetul în centru, apoi se trec prin
făină. Papanaşii se prăjesc în ulei încins pe ambele părti până se
rumenesc. Se servesc calzi, cu smântână şi dulceaţă.

Vezi şi alte reţete de vedete:
reţetă Stela Popescu
,
reţetă Roxana Iliescu
,
reţetă Serban Huidu
,
reţetă Ana Maria Gheorghe
,
reţetă Cosmin Cernat
,
reţetă Cristi Brancu
,
reţetă Andreea Esca
,
reţetă Gabriela Cristea
,
reţetă Roxana Ionescu
,
reţetă Oana Cuzino
,
reţetă Andreea Raicu
,
reţetă Ioan Isaiu
,
reţetă Magda Vasiliu