Gabriela Vrânceanu Firea, lovitură cruntă din partea cui nu se aştepta!

De: Mioara Tronaru / 27.11.2014, 11:36
Gabriela Vrânceanu Firea, lovitură cruntă din partea cui nu se aştepta!
Senator şi purtător de cuvânt al PSD, Firea s-a implicat puternic în campania lui Victor Ponta, însă a fost trădată de cineva din familie.

Răzvan Firea, fiul vitreg al purtătorului de cuvânt al PSD, a lăsat să se înţeleagă, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, că l-a votat pe Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, consemnează Libertatea.ro.

”Ieri a fost ziua mea. Acum 25 de ani, primeam cadou o revoluţie. Aseară am suflat în lumânări, dorindu-mi un preşedinte. Dorinţa mi s-a îndeplinit. Indiferent ce se va întâmpla în continuare, bun sau rău, am demonstrat ca decizia ne aparţine, în ciuda multora, care nu au crezut în forţa nostra. Aş vrea să mulţumesc generaţiei mele, care poate până ieri nu ştia care e stânga şi care este dreapta, însă a demonstrat că are o voce, o voce puternică, ce pusă la încercare, se poate transforma într-un vuiet de neînvins”, a scris Răzvan Firea, pe Facebook.

Răzvan Firea (foto dreapta), fiul primului soţ al Gabrielei Firea, este primul model androgin din România. După ce a renunţat la cariera de model, acesta s-a dedicat modei.