Gabriela Vrînceanu-Firea şi Simona Gherghe – Observator cu cîntec… popular!

De: Cătălina Matei / 15.12.2008, 00:00
Gabriela Vrînceanu-Firea şi Simona Gherghe - Observator cu cîntec... popular!
Cele două prezentatoare de la Antena 1 au lăsat deoparte ştirile şi şi-au ”unit” vocile în scopuri carita­bile. Cele două vedete au înregistrat un album de muzică populară, iar banii strînşi vor fi folosiţi pentru a ajuta femeile care nu au venituri sufi­ciente să-şi facă un test Papanicolau.

Simona şi Gabi nu sînt la prima tentativă muzicală. Gabi a cîntat opt ani în cor, la Bacău, iar cîntecele populare le-a fredonat încă din copilărie: ”Muzică populară cînt de mică. Dintotdeauna, m-am simţit atrasă de folclor. Poate pentru că noi, moldovenii, cîntăm şi la bucurie şi la necaz”.

În acelaşi timp, colega sa de la ştiri, moldoveancă şi ea, născută la Iaşi, a cîntat folk în liceu. ”Luasem cîteva ore de chitară, însă nu cîntam pe note. Mai mult după ureche… Eram o clasă foarte muzicală. Pentru că liceul meu era foarte aproape de bojdeuca lui Creangă, atunci cînd chiuleam, mergeam acolo cu chitările şi cîntam.

Mai tîrziu, n-am mai avut timp de cîntat… Am intrat la facultate, apoi m-am angajat, aşa că am lăsat muzica doar la ocazii. Iar cîntecele populare le ştiu de la mama; şi le cîntam prin casă cînd eram mică. Însă, pînă acum, n-am mai cîntat într-un cadru oficial. Doar pe la nunţile colegilor mei!”, povesteşte Simona.

De altfel, cele două ştiriste au cîntat chiar şi la nunta lui Cristi Chivu. ”Am cîntat împreună , pentru că şi Adelina, soţia lui Chivu, este moldoveancă, dar cu un text adaptat, rescris de mine, despre noi, Antena 1, rating, fotbal şi altele”, ne dezvăluie Gabi.

Trandafirii muzicali

În primăvara acestui an, la teledonul Antenei 1, Gabi Firea a cîntat alături de Cristi Brancu melodia ”Aşa-i hora pe la noi”, tot în scop caritabil. De aici şi pînă la un album de muzică populară n-a fost decît un pas. Mai bine zis… un trandafir.

Şi cum Simona şi Gabi cîntau deja împreună pe la petrecerile Antenei, cele două au înregistrat un album. CD-ul se numeşte ”Trandafiri de la Moldova” şi conţine zece melodii populare moldoveneşti şi două colinde, din repertoriul unor artiste celebre ca Laura Lavric, Mioara Velicu, Daniela Condurache şi Sofia Vicoveanca. În doar o săptămînă, Simona şi Gabi au înregistrat piesele în studioul lui Ovidiu Komornyik.

”Ovidiu este un profesionist care are şi marele talent de a încuraja începătorii, explicîndu-le taine din meseria în care el excelează. Este un foarte bun îndrumător şi, alături de Emanuel Gheorghe, orchestratorul şi inginerul de sunet al casei de producţie OVO Music, sper că am scos un album de care nu avem de ce să ne fie ruşine”, declară Gabi.

Iar partenera sa de cîntec completează: ”Oamenii sper să înţeleagă că acest album este realizat într-un scop umanitar. Dacă îl vor cumpăra, banii strînşi se vor îndrepta spre femeile nevoiaşe care au nevoie să-şi facă un test Papanicolau, pentru prevenirea cancerului de col uterin. Îi rog pe oameni să ne privească cu îngăduinţă şi curiozitate, în acelaşi timp, pentru că nu avem de gînd să ne facem o carieră din asta”.

Colinde pentru Moş

Chiar dacă lucrează de Crăciun, Gabi se pregăteşte intens pentru masa de Crăciun: ”Lucrez! Fac o retro­spectivă a anului politic. Dar asta nu înseamnă că nu îmi invit la masă prietenii, alături de familie, pentru a gusta din sărmăluţele mele moldovineşti şi din poalele în brîu, pe fond muzical… CD-ul !”.

Şi ştie deja ce vrea de la Moş Crăciun: ”Sănătate, zile senine, un parfum bun, discuri, pentru că îmi place foarte mult muzica, multe cărţi, măcar să citesc, dacă de scris nu mai am timp, şi, dacă mai are bani pe criza asta, şi de o mică bijuterie. Nu mă supăr!”.

Simona însă are liber de Crăciun, aşa că va petrece cu bunătăţi şi colinde acasă, la Iaşi: ”De Crăciun, mă duc la Iaşi, la ai mei. Anul trecut, nu am ajuns acasă, pentru că am lucrat. Abia aştept să fiu alături de toţi ai mei, să mîncăm numai bunătăţi… Iar de cîntat, oricum cîntăm colinde în Ajun”.

Trandafiri de la Moldova

Albumul conţine zece melodii populare moldoveneşti şi două colinde