“Game of Thrones“: audienţe record în America

De: Mioara Tronaru / 03.04.2013, 09:00
“Game of Thrones“: audienţe record în America
Întoarcerea pe HBO a serialului, “Game of Thrones”, adaptat după opera lui George R.R. Martin, a bătut toate audienţele în Statele Unite.

Sezonul al treilea la seriei eveniment ”Game of Thrones” a debutat duminică seara pe canalul american HBO. Se poate spune că fanii au fost destul de nerăbdători să-i revadă pe membrii familiilor Stark, Lannister sau Baratheon, care-şi dispută regatul Westeros, având în vedere faptul că HBO a înregistrat un record de 4,4 milioane de telespectatori pentru episodul difuzat la ora 21.00.

Urmarea acestor audienţe a fost faptul că HBO a dat undă verde celui de-al patrulea sezon al seriei ”Game of Thrones”.

Sezonul al treilea din ”Game of Thrones” rulează şi în România, pe HBO, lunea, de la ora 22.00. Primul episod al sezonului al treilea e disponibil gratuit timp de o lună pe HBO GO.