Game of Thrones va putea fi jucat pe Facebook

Apropo.ro / 22.05.2012, 15:30
Game of Thrones va putea fi jucat pe Facebook
Celebrul serial HBO, Game of Thrones, se va îndrepta spre Facebook, sub forma unui joc social.

Distruptor Beam, o companie dezvoltatoare de jocuri video din Boston, SUA, este responsabilă pentru transformarea tărâmului mistic din Westeros într-o experiență socială pe Facebook, în viitorul joc Game of Thrones Ascent.

Jucătorii vor avea șansa să joace rolul unui nobil, afiliat uneia dintre cele șapte case și să exploreze un tărâm plin de intrigi politice și pericole.

„Toți angajații de la Disruptor Beam erau fani Game of Thrones, cu mult dinaintea proiectului pe Facebook, așa că realizăm că fanii vor aștepta ca aceleași conflicte intense din film să fie transpuse și în joc. Westeros este locația perfectă unde să ne proiectăm imaginația asupra luării de decizii și interacțiuni sociale”, a declarat Jon Radoff, CEO la Disruptor Beam.

Deși nu au dat foarte multe detalii despre gameplay și despre data lansării, producătorii au declarat că jocul va include foarte multe funcții sociale ale Facebook-ului, cu care utilizatorii s-au obișnuit din alte jocuri, doar că va cere luarea de decizii politice, împreună cu prietenii, similare celor din serial.