Gazde noi la Serviţi, vă rog!

Apropo.ro / 27.07.2009, 00:00
Gazde noi la Serviţi, vă rog!
Simona Sensual, Cristina Turcu Preda, Lupu Rednic şi Roman Iagupov vor fi noile vedete ale emisiunii, difuzată vineri, 31 iulie, şi sîmbătă, 1 august. Nea Mărin e gata să le facă zile negre noilor concurenţi, care vor munci pentru ca o familie numeroasă şi săracă să plece pentru prima dată într-o vacanţă.

Timp de o săptămînă, Simona Sensual va parcurge kilometri întregi pînă la izvor, de unde va lua apă proaspătă şi se va lupta cu viţelul pentru un litru de lapte de la vacă. Toate astea pentru ca trei copii, din familia Petric, să meargă pentru prima dată într-o vacanţă, alături de părinţii lor.

Cristina Turcu Preda va da cu mătura, va găti ca la cantină şi va fi nevoită să treacă de probele vecinilor pentru a face rost de cele necesare în casă. Îşi pune toate speranţele în calităţile ei de gospodină pentru că doar aşa cei patru copii din familia Katona s-ar putea bucura de vacanţa la care visează dintotdeauna, la Disneyland.

Lupu Rednic va coborî şi el la munca de jos pentru ca familia Vasilovici să vadă marea pentru prima dată în viaţă. Interpretul de muzică populară e pregătit să aibă grijă de copiii năzdrăvani de la pensiune, să se joace cu ei şi să îşi ajute colegii în treburile gospodăreşti.

Roman Iagupov, solistul trupei Zdob şi Zdub, pune şi el osul la muncă în ograda pensiunii, unde va curăţa grajdurile animalelor, va jumuli găini şi va spăla geamuri. Miza e mare – cei trei copii din familia Olaru au şansa să meargă în primul sejur alături de mama lor.