Geanina Varga – Primul pas Înainte

De: Cătălina Matei / 25.02.2008, 00:00
Geanina Varga - Primul pas Înainte
Printre bobocii din cel de-al treilea sezon al serialului ”Cu un pas înainte” de la PRO TV se află şi Katia Dinescu, sora ”rătăcită” a profesoarei de balet Edith. Cea care o interpretează este Geanina Varga, o tînără mămică de 22 de ani care tocmai a făcut primul pas înainte... spre televiziune!

La doar 22 de ani, Geanina se poate lăuda cu o viaţă profesională activă şi una personală… şi mai bogată! Adică este fotomodel, cu multe apariţii în spoturi publicitare şi prezentări de modă. Recent, s-a întors din Dubai, unde a filmat o reclamă la o ciocolată. Pe plan personal, este căsătorită de patru ani şi mămică de băiat… de un an şi patru luni. La vîrsta la care alţii încă se mai scaldă în ”ale tinereţii valuri”, Geanina şi-a întemeiat o familie în toată regula. De soţul ei s-a îndrăgostit cînd avea 18 ani… aproape la prima vedere. ”Eram prin oraş, cu fratele lui şi cu prietena acestuia, cînd ne-am întîlnit cu Irinel – actualul meu soţ. M-a plăcut foarte tare, i-a cerut fratelui său numărul meu de telefon şi a început să-mi trimită mesaje. Foarte frumoase, însă nu le semna. Pînă la urmă, şi-a făcut curaj! De la prima întîlnire, m-am îndrăgostit de el şi de atunci sîn­tem împreună. M-a cerut în căsă­torie… la bowling. Mi-a spus că, dacă voi dărîma toate popicele dintr-o lovitură – un strike adică, o să am o mare surpriză. Am reuşit din prima şi atunci a scos inelul de logodnă şi m-a cerut de nevastă”. Ce s-ar fi întîmplat dacă nu ar fi reuşit un strike? ”Mi-a zis că am fi jucat pînă cînd aş fi nimerit!”, completează Geanina.

La casting… cu bebe!
Pentru că şi-au dorit foarte tare un copil, cei doi tineri îndrăgostiţi au un băieţel de un an şi patru luni, Patrik Alexandru. În timpul sarcinii, Geanina nu a luat decît 8 kilograme în plus. Şi-a revenit foarte repede şi, după opt luni, s-a întors la lucru. Cel mic chiar şi-a însoţit mama la un casting. Foarte cuminte şi fără să scoată un scîncet, piciul a încîntat asistenţa, iar mămica lui a luat proba. Iar în octombrie, anul trecut, Geanina a cîştigat şi un concurs de frumuseţe: Miss Fotomodel Romănia 2007. ”Am fost singura mămică din concurs!”, se amuză tînăra.

Pe urmele lui Edith
În serialul de la PRO TV, Geanina o interpretează pe Katia Dinescu, sora mai mică a personajului interpretat de Monica Davidescu. Katia este o tînără balerină foarte ambiţioasă care ajunge la Acade­mia de arte ale spectacolului , pe urmele surorii sale, Edith Dinescu. La casting-ul pentru ”Cu un pas înainte”, Geanina a dat şi o probă de balet. ”Eu nu am făcut balet, dar prind repede. În plus, avem antrena­mente şi cîte 4-5 ore pe zi. Ioana Macarie m-a ajutat foarte mult. Pe lîngă faptul că e o core­grafă şi o actriţă minu­nată, este şi o profesoară pe măsură. Am învăţat multe lucruri de la sora mea mai mare din serial, Monica Davidescu, dar şi de la Răzvan Vasilescu şi Oana Pellea. De altfel, cu doamna Oana am filmat cîteva secvenţe şi mi-a spus că, pentru un începător, mă descurc foarte bine. De asemenea, îmi place foarte mult de Cristi Hogaş. De altfel, personajele noastre vor deveni, la un moment dat, un pic mai mult decît prieteni…”, ne dezvăluie tînăra studentă din ”Cu un pas înainte”. În realitate, Gea­nina nu are o soră. În schimb, are patru fraţi… mai mari. Aşa că, în copilărie, nimeni nu îndrăznea să o deranjeze nici măcar cu un cuvînt!

”Atunci cînd filmez sau merg la prezentări, Patrik rămîne cu bunicile. Am mare noroc cu ele. Indiferent cît de obosită vin acasă, îmi trece imediat cînd îl văd pe Patrik şi îmi zice: . Merge singur de la 11 luni şi deja vorbim pe-nţelesul tuturor!”.