George Severeanu, pionierul radiologiei din România care şi-a umplut casa de tezaure. ”Cine avea bani putea să controleze transferurile de obiecte şi de artefacte”

De: Cristiana Trifu / 27.08.2018, 10:48
George Severeanu, pionierul radiologiei din România care şi-a umplut casa de tezaure. ''Cine avea bani putea să controleze transferurile de obiecte şi de artefacte''
Pe Strada Henri Coandă din Capitală, la numărul 26, între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei se află un imobil frumos construit în a doua jumătate a secolului XIX. Adăposteşte Muzeul „George Severeanu” în care se regăseşte, printre altele, cea mai valoroasă colecţie de numismatică din România. Cea mai mare parte dintre obiecte au fost colecţionate de medicul radiolog George Sevreanu, un mare pasionat de antichităţi care a fondat şi Societatea Numismatică din România şi a devenit, mai târziu, primul director al Muzeului Municipal Bucureşti.

Imobilul în care a locuit medicul George Severeanu, alături de soţia sa Maria, a fost construit în a doua parte a secolului XIX, după planurile arhitectului Take Cioranu.

„În anul 1879 a fost cumpărată de Isaia Lerescu, un mare moşier din Târgovişte, iar în 1888 a decis ca această casă să fie zestre pentru fiica dânsului, Maria Lerescu, care, mai târziu, căsătorindu-se cu George Severeanu, a adăpostit atât viaţa cotidiană a lor, cât şi colecţia adunată de cei doi în timpul căsniciei lor”, a afirmat într-un interviu video acordat Descoperă Vasile Opriş, istoric şi muzeograf Muzeul „George Severeanu”.