Gestul INEXPLICABIL al unei femei, după ce a aflat că este gravidă

De: Gabriela Voicu / 21.11.2012, 18:30
Gestul INEXPLICABIL al unei femei, după ce a aflat că este gravidă
O femeie a recurs la un gest EXTREM, după ce a aflat că a rămas gravidă cu gemeni.

Irlandeza Anna Byrne, în vârstă de 35 de ani, își dorea cu disperare o fiică și a rămas din nou însărcinată. Mamă a doi băieți, ea a aflat că va avea gemeni, dar medicii i-au spus că aceștia sunt băieți.

Femeia din Dunboyne, Irlanda, a fost devastată când a văzut ecografia. S-a izolat de familie și de toți prietenii ei, în special de cei care aveau fete. Cu doar cateva zile inainte de a naște, Anna a făcut un gest șocant pe care nimeni nu l-a înțeles, cu atât mai puțin soțul ei: ea s-a sinucis, aruncându-se de pe o stâncă.

„Cu câteva ore înainte de a se întâmpla nenorocirea am vorbit la telefon, i-am spus că o iubesc, mi-a spus că mă iubește și că „ne vedem mai târziu”, a declarat Terry Byrne. Dar când el a ajuns acasă a constatat că soția lui dispăruse, iar a doua zi polițiștii i-au găsit cadavrul. În final s-a stabilit că a fost vorba, fără dubii, de sinucidere.

Soțul Annei Byrne

Anchetatorii au aflat că Anna Byrne a suferit de depresie încă de la vârsta de 20 de ani și că starea ei se agravase în timpul celor două sarcini anterioare.

Experții au spus că, în ciuda ajutorului medical de specialitate pe care l-a primit în ultima perioadă, Anna n-a avut pur și simplu puterea să depășească criza în care se afla și credea că doar dacă va avea o fată va putea fi o mamă bună cu adevărat.

Totuși, anchetatorii au spus că este cel mai ciudat caz pe care l-au avut.