Giorgio Armani: „Arătam bine în tinerețe”

De: Marian Andrei / 01.10.2012, 13:56
Giorgio Armani:
Designerul Giorgio Armani a dezvăluit într-un interviu că aspectul lui fizic l-a ajutat în industria modei, întrucât era favorizat de femeile care conduceau magazinele de haine în care a lucrat înainte de a-și înființa propria companie.

„Până în jurul vârstei de 32 de ani, obișnuiam să fac munci lipsite de importanță într-un magazin general. Trebuia să aleg hainele care urmau să fie expuse în vitrină. Nu trebuia să muncesc din greu, pentru că arătam bine. Directoarele magazinului obișnuiau să mă favorizeze, făcând astfel ca lucrurile să fie foarte ușoare pentru mine”, a declarat Giorgio Armani.

Designerul italian, în prezent în vârstă de 78 de ani, a ajuns însă după o vreme la concluzia că dacă va continua în acest fel nu va putea să obțină nici împliniri profesionale, nici respectul colegilor de breaslă.

„Am înțeles că nu mai puteam și că nu mai doream să trăiesc așa – din firimiturile acestei meserii frumoase, fără să muncesc din greu, fără să îmi asum riscuri, fără să lupt pentru asta. A trebuit să mă trezesc cumva și acest lucru m-a făcut să fiu ceea ce sunt azi„, a spus Armani într-un interviu acordat La Reppublica.

Giorgio Armani, unul dintre cei mai renumiți designeri din lume, este celebru pentru linia simplă și elegantă a costumelor bărbătești pe care le creează. În 2012, averea sa era estimată la 7 miliarde de dolari.