Goale pentru o cauză nobilă

Apropo.ro / 15.12.2009, 00:00
Goale pentru o cauză nobilă
Cineva, cîndva, s-a gîndit că, dacă oamenii văd o vedetă goală, vor fi impresionaţi şi vor adera orbeşte la cauza pe care vedeta o susţine. Nu ştim dacă acest lucru chiar se întîmplă, dar o sumedenie de staruri se dezbracă cu cele mai nobile scopuri, iar fanii nu au nimic împotrivă.

Moda divelor care militează nude a fost impusă de PETA, fundaţia
americană pentru protecţia animalelor, renumită pentru stilul
neconvenţional cu care îşi susţine protejaţii blănoşi.

Sub deviza „Mai bine dezbrăcată decît să port blană”,
celebrităţi precum Christy Turlington, Eva Mendes, Alicia
Silverstone sau Naomi Campbell s-au „arătat” în toată splendoarea
pe afişe uriaşe.

Şi Sadie Frost, mama celor trei copii ai lui Jude Law, a
acceptat să întoarcă spatele industriei de blănuri, dezvelind un
spate bine întreţinut, care se continuă cu un posterior pe măsură.
Înainte de şedinţa foto, Frost, o vegetariană convinsă, a făcut
exerciţii intensive pentru muşchii fesieri.

Recent cooptată în această campanie este starleta Christian
Serratos, care îi dă replica lui Robert Pattison în filmul cu
vampiri „Twilight”.

Dar nu numai animalele beneficiază de imaginea nudă a
starurilor. De curînd, designerul american Marc Jacobs a convins un
grup de celebrităţi, printre care Heidi Klum, Joss Stone, Helena
Christensen şi Victoria Beckham, să-şi dea jos hainele pentru a
atrage atenţia asupra cancerului de piele. Astfel, soţia lui David
Beckham apare goală – dar cu mîinile şi deviza plasate strategic –
pe un tricou ediţie specială, semnat Marc Jacobs, disponibil pentru
35 de dolari. Bineînţeles, fondurile strînse din vînzare vor merge
în contul unui institut de cercetare a melanomului.