Google neagă că a omorât măgarul

De: Marian Andrei / 18.01.2013, 15:10
Mai multe imagini făcute Google, postate la începutul săptămânii pe Reddit sugerau că o mașină Google, care fotografia pentru Street View un drum din Botswana, a omorât un măgar.

Mașinile serviciului Street View parcurg drumurile din toată lumea, făcând poze care, printre altele, le dau posibilitatea celor care nu își permit călătorii în locuri îndepărtate să vadă cum arată acestea.

O astfel de secvență de fotografii, făcută în Botswana, induce privitorilor impresia că o astfel de mașină a accidentat un măgar, după care a părăsit locul faptei.

Măgarul este întins pe jos, dând impresia că a fost lovit de mașină

În prima fotografie, măgarul stă țeapăn și încăpățânat în fața mașinii, în timp ce în următoarea, măgarul este întins pe jos, în spatele mașinii.

Acuzele aduse de internauți gigantului Google referitoare la „uciderea” măgarului, au primit după câteva zile, un răspuns. Google a mai publicat încă o poză, în care măgarul pare viu și nevătămat, și a transmis un comunicat de presă în care neagă „crima, dând ca o posibilă explicație pentru poza incriminantă posibilitatea ca măgarul să facă o „baie de praf”.