Grevă generală a feroviarilor belgieni

De: Marian Andrei / 03.10.2012, 11:00
Grevă generală a feroviarilor belgieni
Angajații din sectorul feroviar belgian se află de aseară într-o grevă de 24 de ore și niciun tren nu circulă pe căile ferate din țară, a declarat un purtător de cuvânt al companiei de căi ferate SNCB.

Greva este organizată de sindicate, în urma eșecului negocierilor de săptămâna trecută cu Guvernul.

În centrul tensiunilor se află structura de gestionare a SNCB. Sindicatele vor o structură integrată a companiei, care ar fi, din punctul lor de vedere, singura capabilă să garanteze dialogul social și situația personalului, precum și să asigure un serviciu public de calitate. Pe de altă parte, ministrul companiilor publice pledează pentru o structură bicefală, cu operatorul SNCB de o parte și gestionarul rețelei Infrabel de cealaltă.

De grevă este afectată și circulația trenurilor internaționale Thalys, care asigură legătura între Paris-Amsterdam-Koln, dar și trenurile Eurostar care asigură legătura Londra-Bruxelles.