Grevă generală la metrou și RATB, în 30 septembrie

De: Gabriela Voicu / 04.09.2013, 15:40
Grevă generală la metrou și RATB, în 30 septembrie
Sindicaliștii din transporturi și servicii publice, membri ai Federației "ATU - România", pichetează joi sediul Guvernului, iar în 30 septembrie vor intra în grevă generală, urmând să fie oprită activitatea la metrou și RATB, a anunțat, azi, liderul sindical Ion Rădoi.

Protestul de la sediul Guvernului va avea loc joi, între orele 12.00 și 14.30, a declarat președintele Federației Sindicatelor din Transporturi, Transloc și Servicii Publice „ATU – România”, Ion Rădoi, potrivit Mediafax. 

Tot joi vor fi pichete de protest ale sindicaliștilor în mai multe județe, la sediile prefecturilor.

Liderul sindical a spus că în 30 septembrie sindicaliștii vor intra în grevă generală, activitatea la metrou și RATB urmând să fie atunci oprită până la ora 16.00.