Grila PRO TV de primăvară: seriale şi emisiuni noi

Apropo.ro / 31.01.2012, 06:00
Grila PRO TV de primăvară: seriale şi emisiuni noi
Oferta de programe PRO TV din această primăvară include “Românii au talent”, “MasterChef”, serialul-fenomen “Pariu cu viaţa” dar şi serialul umoristic ”Las Fierbinţi”.


Din februarie, show-ul care a obţinut audienţe de neegalat în România, „Românii au talent” e gata să arate naţiunii că noi şi noi talente sunt pregătite să iasă la rampă. Astfel, prin faţa jurăţilor Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu se vor perinda tot felul de talente care de care mai deosebite, ce vor impresiona prin curaj, hotărâre, umor, carismă, spectacol şi originalitate. La rândul lor, Smiley şi Pavel Bartos îi va încuraja în stilul lor caracteristic pe toţi cei care vor urca pe scenă hotărâţi să arate că talentul lor merită etalat şi apreciat de lumea-ntreagă.

În martie, la PRO TV va debuta „MasterChef”, cel mai spectaculos show de cooking din întreaga lume. PRO TV aduce în premieră în România un format internaţional de Pasionaţii de cooking, cei al căror talent în faţa sutelor de condimente şi arome nu cunoaşte limite, vor avea ocazia să demonstreze în faţa celor trei juraţi de top, Sorin Bontea, Cătălin Scărlăţescu şi Florin Dumitrescu, că gătitul este o adevărată artă atunci când îl faci cu sufletul pe masă. Concurentul care va demonstra că deţine toate ingredientele pentru reţeta succesului va deveni primul MasterChef al României şi va fi răsplătit cu nu mai puţin de 50.000 de euro.

Sfârşitul lui februarie vine cu încă o premieră la PRO TV. Original şi totodată specific românesc, serialul „Las Fierbinţi” este o comedie spumoasă, cu o coloană sonoră inedită, personaje remarcabile, colorate şi totodată autentice, care abundă în replici spumoase şi situaţii de-un umor irezistibil.


Luna februarie este luna în care emisiuni precum „Apropo TV”, „România, te iubesc!”, „Ce se întâmplă, doctore?” se întorc din vacanţă cu subiecte proaspete şi abordări inedite. Şi tot în februarie, agenţii „Serviciului Român de Comedie” , condus de Toni Grecu le pregătesc telespectatorilor PRO TV momente irezistibile cu personajele deja consacrate, dar şi rubrici şi momente nou-nouţe ce vor smulge hohote de râs în fiecare seară de miercuri a săptămânii.