Hackerul Guccifer l-a enervat pe șeful SRI, George Maior

De: Marian Andrei / 08.01.2014, 10:30
Hackerul Guccifer l-a enervat pe șeful SRI, George Maior
Un cont de mail al șefului SRI a fost spart de hackerul care a dezvăluit idila dintre Colin Powell și Corina Crețu.

Purtătorul de cuvânt al SRI a confirmat acest fapt: „Putem confirma că a fost spart un cont de email privat al domnului Maior. Este vorba despre un cont Yahoo, utilizat doar în chestiuni academice și gestionat de un asistent al domnului director”, a declarat Sorin Sava, purtător de cuvânt. Acesta a adăugat că este vorba despre un cont vechi, utilizat doar în scopuri academice, acesta fiind și profesor universitar.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Șeful SRI a comentat și el situația, prin intermediul biroului de presă. „Micul Guccifer va fi prins și va fi judecat după legile în vigoare„, a declarat Maior.

Guccifer este pseudonimul unui hacker care și-a câștigat faima prin accesarea neautorizată (spargerea) adreselor de email ale unor personalități politice din Statele Unite. Hackerul a accesat corespondențe de mail, liste de contacte, înregistrări telefonice, fotografii personale, documente financiare și date bancare.

Alături de George Maior, victime ale lui Guccifer au mai fost comedianul Steve Martin, actrița Mariel Hemingway, trei membri ai Camerei Lorzilor din Marea Britanie, CEO companiei de asigurări americane MetLife și John Negroponte, fostul ambasador SUA la ONU. Tot Guccifer a fost cel care a dezvăluit idila dintre europarlamentarul PSD Corina Crețu și fostul secretar de stat din timpul administrației Bush, Colin Powell.