Hai diversitatea, hai Craiova!

Saptamana trecuta am participat, alaturi de alte cateva sute de
parinti, la parada steagurilor de la scoala lu’ ala micu’, unde
toti copiii au fost invitati sa defileze pe ritmuri de cimpoi
scotian, imbracati in costume specifice locului de origine si sa
fluture drapelul de sub care au fugit parintii si bunicii lor.

Pe mine, evenimentul m-a luat putin pe nepregatite, in sensul ca
nu prea am avut cu ce sa-mi echipez odrasla. Am plecat din Romania
in graba si nu am avut timp sa-mi impachetez in plasa costumul
popular. Totusi, mi-a venit ideea geniala sa-l imbrac in tricoul
nationalei, ala galben cu motive ferefiste, pe care il port cind
joaca Romania sau Ungaria.

Ca orice strain fara sentimente pentru culori si simboluri, asta
mic a inceput sa protesteze si sa planga ca se face de rusine fata
de colegi, fiindca ii ajungea tricoul pana la genunchi, eu purtand
o superba marime XL, dar pana la urma l-am convins, asigurandu-l ca
daca tace si-l ia nu o sa-i mai pun pe cap si clopul ardelenesc, pe
care l-am cumparat de la un magazin second-hand de aici.

[…] Pana la urma, a fost frumos, desi asta mic mi-a rupt inima
ca a ales sa defileze fara camasa galbena a nationalei, iar drept
pedeapsa il trimit de trei zile la scoala in tricoul Craiovei, sa
vada cu adevarat ce e umilinta.(Silviu Brizu) (Chicago)

Citeste povestea completa, in Jurnalul unui roman in state, in
criza si in buda, pe Kamikazeonline.ro