Halle Berry a născut un băiat

De: Gabriela Voicu / 07.10.2013, 10:30
Halle Berry a născut un băiat
Halle Berry și Olivier Martinez au devenit, sâmbătă, părinții unui băiețel, al doilea copil al actriței în vârstă de 47 de ani.

Halle Berry și Olivier Martinez au devenit, sâmbătă, părinții unui băiețel, născut la Cedars Sinai Medical Center din Los Angeles, potrivit revistei People.

Acesta este primul copil al cuplului și al doilea al actriței în vârstă de 47 de ani, care s-a căsătorit cu actorul francez Olivier Martinez în luna iulie a acestui an.

Halle Berry mai are o fiică, Nahla, în vârstă de 5 ani, din relația cu fostul ei iubit, modelul canadian Gabriel Aubrey.

Olivier Martinez și Halle Berry

O sursă de la spitalul în care a născut actrița a declarat pentru People: „Olivier nu a plecat nicio clipă de lângă soția sa, iar Nahla și-a vizitat frățiorul în ziua în care a venit pe lume”.

În luna aprilie, Halle Berry spunea că această sarcină a fost „cea mai mare surpriză din viața ei”: „Credeam că am trecut de vârsta la care o sarcină ar putea deveni realitate pentru mine, așa că sunt surprinsă, dar mă simt minunat”, a spus actrița.

Olivier Martinez, în vârstă de 47 de ani, a avut o relație de lungă durată cu cântăreața Kylie Minoue, de care s-a despărțit în 2007.

Căsătoria sa cu Halle Berry a avut loc în Franța, la Chateau des Condé din Bourgogne.